Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a informat că le-a cerut tuturor judecătorilor să profite de vacanţa instanţelor şi să termine până la 1 septembrie redactarea motivărilor în dosarele penale, în caz contrar urmând să sesizeze Inspecţia Judiciară.

"Paleta de activitate de judecată a judecătorilor de penali este extrem, extrem de largă. Este asta o justificare pentru o întârziere nu prea mare a redactărilor. Din punctul meu de vedere, este imposibil la Înalta Curte, cel puţin, să respecţi termenul de motivare de 30 de zile. S-au luat tot felul de măsuri administrative, în prezent a fost redus mult numărul de dosare care au fost întârziate la motivare. Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, or să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei", a declarat Tarcea, într-un interviu acordat Realitatea TV, conform site-ului realitatea.net.

În prezent, la Instanţa supremă sunt în aşteptare motivări ale deciziilor de condamnare sau achitare în dosare importante în care sunt implicaţi, printre alţii, Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta, Elena Udrea, Alina Bica, Radu Mazăre, Dan Şova, Constantin Niţă. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.