Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă în cazul unui pacient care a murit, în noaptea de joi spre vineri, în faţa spitalului din Rovinari, martorii afirmând că medicul de gardă a refuzat să iasă şi să-i acorde primul ajutor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, inspectorul principal Andrei Lazăr, a confirmat, pentru AGERPRES, că se fac cercetări, conform procedurilor, pentru moarte suspectă, fiind deschis un dosar de ucidere din culpă "in rem" (pentru faptă - n.r.).
"În urma necropsiei se va stabili cauza decesului. La o primă examinare nu au fost constatate urme de violenţă pe corp", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Medicul de gardă de la Spitalul "Sfântul Ştefan" din Rovinari susţine că îl internase pe bărbatul în vârstă de aproximativ 60 de ani, îi administrase tratament cu antibiotice şi nu ştia că acesta părăsise unitatea medicală.
"L-am internat în observaţie cu o pneumopatie acută, a rămas să fie efectuate investigaţiile. Iniţial nu au fost paturi la salonul meu şi după am găsit paturi în (...) salonul altui medic. S-a decis ca pacientul să rămână acolo. (...) Nu m-a anunţat nimeni că ar fi plecat pacientul acasă", a declarat medicul Roxana Gherghina, potrivit Digi 24.
Ea a confirmat că a fost solicitată să intervină pentru a-l resuscita pe bărbat, dar a susţinut că regulamentul nu îi permitea să părăsească spitalul în timp ce era de gardă.
Din declaraţiile martorilor reiese că bărbatului i s-a făcut rău în timp ce se afla peste drum de spital, iar când au solicitat intervenţia cadrelor medicale, li s-a spus că trebuie să sune la 112 şi să cheme o ambulanţă. Pacientul, care intrase în stop cardio-respirator, a fost dus la camera de gardă de câţiva trecători, dar nu a mai putut fi salvat. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |