Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Independenţa procurorilor reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea imparţialităţii activităţii DNA şi protejarea faţă de eventuale tentative de influenţare a desfăşurării anchetelor, se arată în raportul privind exercitarea mandatului de procuror-şef, prezentat de Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit documentului postat luni pe site-ul DNA, printre priorităţile exercitării mandatului de procuror-şef s-au aflat respingerea oricăror intenţii sau acţiuni care aduceau atingere statutului constituţional al procurorilor anticorupţie sau care vizau discreditarea ori intimidarea acestei categorii profesionale.

"Presiunile exercitate în spaţiul public au depăşit de multe ori limitele unor critici acceptabile într-o societate democratică, uneori atacurile provenind din partea unor condamnaţi sau inculpaţi care deţin sau au deţinut funcţii importante în stat. Au existat în ultimul an numeroase atacuri la adresa procurorilor DNA sau a activităţii direcţiei, care au devenit mai agresive şi mai numeroase faţă de anii precedenţi", se menţionează în raport.

Conform aceleiaşi surse, au fost formulate către Consiliul Superior al Magistraturii cereri de apărare a independenţei procurorilor atunci când au existat atacuri sau presiuni prin declaraţii publice şi au fost înaintate cereri de apărare a independenţei şi prestigiului justiţiei, ca urmare a apariţiei în mass-media a unor afirmaţii denigratoare care au adus grave încălcări ale dreptului la imagine. De asemenea, au fost trimise sesizări Consiliului Naţional al Audiovizualului, precum şi Comisei de etică şi arbitraj din TVR. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Cristina Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.