Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru a se stabili dacă poziţiile publice exprimate în ultima perioadă la adresa ÎCCJ şi a judecătorilor ei sunt de natură a le afecta independenţa, imparţialitatea sau reputaţia.

Potrivit unui comunicat al ÎCCJ transmis AGERPRES, Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dezbătut luni unele chestiuni de actualitate privind activitatea instanţei şi poziţiile publice exprimate la adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a judecătorilor ei.

"În urma dezbaterilor care au avut loc s-au hotărât următoarele: emiterea unei adrese către Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea exercitării atribuţiei prevăzute în art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii atunci când, prin diferite atitudini sau afirmaţii publice, sunt afectate independenţa, imparţialitatea sau reputaţia judecătorilor ori se creează suspiciuni nejustificate cu privire la acestea", se precizează în comunicat.

Instanţa supremă mai cere instituţiilor de presă scrisă şi audiovizuală să dea dovadă de echilibru atunci când preiau şi difuzează informaţii, nesusţinute de probe, cu privire la activitatea instanţelor judecătoreşti şi la conduita judecătorilor.

De asemenea, Adunarea generală a decis formularea unui apel către persoanele şi instituţiile care lansează afirmaţii în spaţiul public, în sensul de a prezenta şi probele care le susţin declaraţiile. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.