Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Constituţională a României va discuta pe 23 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, au precizat miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Şeful statului susţine că legea a fost adoptată cu încălcarea limitelor cererii de reexaminare formulate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie.

Preşedintele aminteşte că, pe 29 noiembrie 2017, a formulat cerere de reexaminare a acestui act normativ, supunând atenţiei legislativului necesitatea adoptării acestuia ca lege organică, necorelarea unor dispoziţii, aspecte referitoare la neclaritatea şi lipsa de precizie a unor prevederi.

El menţionează că, până la finalizarea reexaminării în Parlament a legii criticate, Guvernul a emis două ordonanţe de urgenţă ce transpun legislativ o parte din dispoziţiile acesteia - OUG 88/2017 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi, respectiv, OUG 8/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii.

"Cu ocazia reexaminării, forul legislativ a operat o serie de modificări în sensul admiterii, în parte, a criticilor cuprinse în cererea de reexaminare, dar a modificat sau eliminat şi un număr de 11 puncte - neindicate prin cererea transmisă de preşedintele României - şi care nu se aflau într-o strânsă legătură cu dispoziţiile pentru care s-a solicitat reexaminarea", arată Iohannis.

El adaugă că, prin jurisprudenţa sa, CCR a statuat că art. 77 alin. (2) din Constituţie implică un dialog constituţional între Preşedinte şi Parlament şi că Legislativul trebuie să se pronunţe strict faţă de problemele ridicate în cererea de reexaminare.

Preşedintele susţine totodată că legea conţine prevederi ce contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Astfel, afirmă şeful statului, actul normativ prevede că: "În cazul reorganizării furnizorilor de servicii medicale prin transferul total sau parţial al activităţii medicale către o altă entitate cu personalitate juridică, la cererea entităţii, toate avizele de funcţionare şi acreditările deţinute se preiau de drept de către noua entitate juridică, corespunzător drepturilor şi obligaţiilor aferente activităţii medicale transferate, cu condiţia ca activitatea medicală transferată să nu fie modificată. Autorităţile competente au obligaţia de a preschimba pe numele entităţii noi avizul sau autorizaţia emisă anterior pe numele entităţii reorganizate".

"Norma introdusă vine în contradicţie cu principiul legalităţii reglementat în art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât instituie obligaţia preschimbării actului administrativ pe numele noii entităţi, fără verificarea îndeplinirii vreunor condiţii, având în vedere că actul administrativ individual fusese emis conform legii de o autoritate publică în considerarea unei persoane juridice individualizate. Aceste acte administrative individuale (avize de funcţionare, autorizaţii) sunt emise în regim de putere publică, cu scopul de a da naştere unor raporturi juridice pentru o persoană determinată prin chiar conţinutul actului. Astfel, aceste acte administrative individuale autorizează sau acreditează o entitate juridică determinată ca aceasta şi numai aceasta să desfăşoare o anumită activitate pentru care legea prevede necesitatea obţinerii avizului, respectiv a autorizaţiei, în niciun caz nu autorizează sau acreditează activitatea desfăşurată de orice entitate juridică", se precizează în sesizare.

Conform şefului statului, şi prevederea conform căreia "în cazul reorganizării furnizorilor de servicii medicale prin transferul total sau parţial al activităţii medicale către o altă entitate cu personalitate juridică, la cererea entităţii, contractele de furnizare de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi aflate în derulare se preiau de drept de către noua entitate juridică, corespunzător drepturilor şi obligaţiilor aferente activităţii medicale transferate, cu condiţia ca activitatea medicală transferată să nu fie modificată" încalcă legea fundamentală.

"Legea criticată nu precizează dacă entitatea cu personalitate juridică ce solicită preluarea contractelor de furnizare de servicii medicale aflate în derulare este obligată la respectarea aceloraşi condiţii, ceea ce conduce la posibilitatea transferării activităţii medicale de interes public către entităţi private neautorizate în acest sens", spune Iohannis.

Şeful statului argumentează că legea conţine şi prevederi ce contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.

El arată că legea stabileşte condiţiile în care medicii se vor pensiona, însă prevederile în acest caz instituie un tratament diferenţiat, nejustificat obiectiv şi raţional.

"Deşi această interdicţie există şi în prezent, norma este corelată cu actuala prevedere, potrivit căreia vârsta de pensionare este de 65 de ani. Or, noua reglementare cuprinsă la art. 391 alin. (7) nu se mai corelează cu cea de la art. 391 alin. (1), aspect de natură să lipsească norma de claritate şi precizie, contrar exigenţelor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, dispoziţiile art. 391 alin. (7), astfel cum sunt modificate în legea criticată, nu se corelează nici cu dispoziţiile art. 185 alin. (14) din Legea nr. 95/2006. (...) Aşadar, se instituie un tratament diferenţiat, nejustificat obiectiv şi raţional, între medicii care nu sunt cadre didactice şi persoanele care deţin una dintre calităţile enumerate la art. 185 alin. (14), contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie", spune Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.