COD GALBEN: 06-05-2025 ora 10 Intre 6 mai, ora 12 – 7 mai, ora 03Fenomene vizate se va semnala 6 mai, ora 12 – 7 mai, ora 03Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Constituţională a României a respins joi, ca neîntemeiate, sesizările PNL şi USR referitoare la modificările aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, plenul a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi USR.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport de criticile formulate", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, în aceeaşi şedinţă a fost luată în dezbatere şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, formulată de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi USR.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale", precizează CCR.

Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi vor fi comunicate preşedintelui României. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.