COD GALBEN: 15-05-2021 ora 15 Intre 15:50 si 17:00 se va semnala Averse care vor cumula 20...25 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului. in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, rejudecarea dosarului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare.

Potrivit deciziei instanţei, dosarul se va rejudeca la Secţia penală de la Înalta Curte. Hotărârea a fost luată cu majoritate de voturi.

În urma acestei hotărâri, decizia de condamnare dată de prima instanţă a fost desfiinţată, iar procesul se va relua de la zero.

A existat şi o opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de Vlad Cosma numai sub aspectul constatării incidenţei art. 19 din OUG 43/2002 şi păstrării condamnărilor date de prima instanţă pentru Mircea Cosma, Daniel Alixandrescu şi Răzvan Alexe.

Completul de judecată a fost format din magistraţii Iulian Dragomir (preşedinte), Ştefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Şerban şi Geanina Arghir.

Avocatul lui Mircea Cosma, Horia Miclescu, a declarat că, prin această decizie de rejudecare, instanţa a constatat faptul că mai multe probe de la dosar nu au existat.

"Consider că este o soluţie absolut corectă, temeinică şi în acelaşi timp profund morală. Fac această apreciere raportat la ceea ce s-a întâmplat în faza de apel, ocazie în care s-au devoalat neregularităţi procesuale. Mă refer la inexistenţa stick-ului, la aşa-zisele înscrisuri, discutând alte nulităţi privind percheziţia informatică, pentru că la baza susţinerii rechizitoriului s-a aflat acest stick fantomă. Nu există nici descărcarea a 258 de înscrisuri care ar fi descris circuitul infracţional în cauză. (...) Soluţia, teoretic, înseamnă revenirea la situaţia iniţială, adică la rejudecarea fondului, de la zero. Soluţie care, după mine, e pe deplin morală, pentru că o astfel de gravitate, un dosar de amploarea aceasta şi cu riscurile pe care îl prezenta, o altă soluţie ar fi dus la o validare a unor neregularităţi. Acest lucru înseamnă că hotărârea de fond a fost nelegală şi netemeinică. Ambele apeluri, adică ale inculpaţilor, dar şi al DNA, au fost admise. Deci, se pleacă de la zero cu şanse egale", a spus avocatul.

Iniţial, în primă instanţă, Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare. În acelaşi dosar, omul de afaceri Răzvan Alexe primise doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar fostul director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu - şase ani de închisoare.

Pe 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenţă, şi pe Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Omul de afaceri Răzvan Alexe a fost acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită şi fostul director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu de luare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 2012 - 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) şi fostul deputat Vlad Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de Alexe.

Procurorii susţin că sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova - şi anume la Mircea Cosma şi Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Direcţiei Patrimoniu, având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât societăţile să obţină trei lucrări de modernizare/întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.

Cele trei lucrări se referă la obiectivele: "Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova", "Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice - plombe" şi "Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 - 2013".

Conform DNA, pentru ca societăţile denunţătorilor să câştige cele trei lucrări, în cadrul CJ Prahova s-au desfăşurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273 lei.

"Pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu rezultate din lege şi din fişa postului şi pentru a favoriza cele trei societăţi comerciale, inculpaţii Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian au pretins şi primit de la inculpatul Alexe Răzvan o parte din sumele pretinse şi primite de acesta de la denunţători, respectiv 1.890.064 lei - inculpatul Cosma Mircea şi 130.000 lei - inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian. Anterior, în perioada 2010 - 2011, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, inculpatul Cosma Mircea a mai pretins de la reprezentantul de atunci al uneia dintre cele trei societăţi comerciale (în prezent decedat), în schimbul decontării cu prioritate a sumelor datorate de autoritatea publică judeţeană pentru lucrări executate de această firmă, suma totală de 900.000 lei, din care a primit 550.000 lei. Suma a fost disimulată în contravaloarea unor suprafeţe de teren arabil - obiect al unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate, în baza cărora societatea le-a 'achiziţionat' de la persoane interpuse de inculpat, apropiate familiei sale, la preţuri supraevaluate. Obiectul mitei l-a reprezentat în acest caz diferenţa dintre preţul de vânzare către societatea respectivă şi preţul cu care terenurile fuseseră efectiv cumpărate anterior, de la primii proprietari, şi este în cuantum de 487.000 lei", mai susţin procurorii. AGERPRES /(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.