COD GALBEN: 06-12-2019 ora 14 Intre 14:00 si 20:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 06-12-2019 ora 13 Intre 13:30 si 15:00 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Gorj, Județul Dolj; COD GALBEN: 06-12-2019 ora 13 Intre 13:00 si 15:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Mureş; COD GALBEN: 06-12-2019 ora 12 Intre 12:00 si 15:00 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Olt, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dreptul de a dispune cu privire la înfiinţarea, desfiinţarea, fuziunea sau divizarea unităţilor de învăţământ de stat, confesional şi particular, preuniversitare, aparţine autorităţilor administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare, a precizat luni Curtea Constituţională, după ce a admis sesizarea PNL şi PMP referitoare la proiectul de lege privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş.

Potrivit unui comunicat al CCR, transmis AGERPRES, plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat luni, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II Rakoczi Ferenc, sesizare formulată de 66 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare PNL şi PMP.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că Legea pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II Rakoczi Ferenc este neconstituţională", se precizează în comunicatul citat.

În motivarea soluţiei pronunţate, Curtea a reţinut că dreptul de a dispune cu privire la înfiinţarea, desfiinţarea, fuziunea sau divizarea unităţilor de învăţământ de stat, confesional şi particular, preuniversitare, aparţine autorităţilor administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare.

"Operaţiunea juridică se circumscrie domeniului de reglementare al actelor cu caracter infralegal, administrative şi nu corespunde finalităţii constituţionale a activităţii de legiferare, care presupune reglementarea unei sfere cât mai largi de relaţii sociale generale, în cadrul şi în interesul societăţii", arată CCR.

Sursa citată precizează că, în cadrul controlului, Curtea nu a analizat legea criticată prin raportare la dreptul cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa în limba lor maternă şi nici oportunitatea înfiinţării unităţii de învăţământ, ci, constatând că legea criticată dispune cu privire la înfiinţarea unei persoane juridice, deci având caracter individual, Curtea a reţinut încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de articolul 1 alineatul (4) din Constituţie, a principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de articolul 4 alineatul (2) şi articolul 16 alineatul (1) şi (2) din Constituţie, şi a rolului Parlamentului, prevăzut de articolul 61 alineatul (1) din Constituţie.

Mai mult, arată CCR, autoritatea legiuitoare a încălcat sfera de competenţă a autorităţii executive locale, care se bucură de protecţia constituţională a principiului autonomiei locale, prevăzut de articolul 120 alineatul (1) şi articolul 121 alineatul (1) şi (2) din Constituţie.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi şi:

 

CCR a admis sesizarea PNL şi PMP în legătură cu proiectul privind înfiinţarea Liceului Romano-Catolic de la Târgu Mureş

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.