Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Codruţ Olaru, afirmă că dezbaterea organizată, miercuri, de DNA trebuie să fie şi un semnal de alarmă pentru maniera în care se realizează procesul de modificare legislativă pe problematica abuzului în serviciu.

"Din perspectivă personală consider că o astfel de dezbatere trebuie să aibă şi rolul unui adevărat semnal de alarmă pentru maniera în care se realizează şi se va realiza procesul de modificare legislativă preconizată în principal pe problematica abuzului în serviciu, modificări care trebuie realizate de legiuitor în primul rând prin raportare la expertiza magistraţilor judecători şi procurori care se confruntă, în primă fază, cu perspectiva investigării unor fapte de acest tip şi ulterior magistraţii cu perspectiva judecării unor astfel de cauze", a afirmat Olaru la dezbaterea "Frauda şi corupţia în domeniul achiziţiilor publice. De la combatere la prevenire", organizată de DNA.

El a reiterat solicitarea de a fi consultat CSM în legătură cu modificările legislative preconizate.

"CSM, şi vorbesc în primul rând în numele Secţiei pentru procurori (...), respectând dreptul fundamental al Parlamentului de a legifera, a solicitat şi solicită public ca toate preconizatele modificări de care discutăm să fie rezultatul unei consultări reale a Consiliului, a întregului corp de magistraţi judecători şi procurori din întreaga ţară pentru ca odată aceste modificări realizate, să putem constata deopotrivă, magistraţi şi justiţiabili, o îmbunătăţire evidentă a calităţii actului de justiţie şi nu un regres legislativ care să genereze disfuncţionalităţi de aplicare, practică judiciară neunitară şi, mai grav, o aplicare nejustificată a principiului legii mai favorabile", a subliniat vicepreşedintele CSM.

Codruţ Olaru a făcut o scurtă referire la raportul Comisiei Europene dat publicităţii anul trecut, ca o sinteză a celor zece ani de monitorizare a progreselor înregistrate de România în privinţa reformei sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei.

"Toate rapoartele elaborate pe parcursul acestei perioade au pus în evidenţă în mod categoric progresele constante înregistrate de România şi au început să sugereze sustenabilitate (...) Salut iniţiativa DNA de organizare şi realizare a acestui studiu privind tipologia infracţiunii de abuz în serviciu în domeniul achiziţiilor publice, studiu care are la bază hotărâri judecătoreşti definitive pentru perioada 2016-2017. Cu atât mai mult lăudabilă o astfel de iniţiativă, în contextul în care Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) pentru perioada 2016-2020 subliniază în mod categoric ca element necesar creşterea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie în domeniul achiziţiilor publice ca şi obiectiv particular specific acestei strategii", a mai spus Olaru.

El a subliniat că printre obiectivele SNA realizabile în perioada imediat următoare se numără reducerea substanţială cu cel puţin 50% a cazurilor de fraudare şi corupere a procedurilor de achiziţii publice şi a incidentelor de integritate în sectoarele vulnerabile şi implementarea măsurilor anticorupţie în peste 80% din instituţiile publice. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.