Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şoferul autoturismului care a provocat sâmbătă accidentul de pe Bulevardul Dacia, în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, a fost condus la Direcţia Omoruri a Poliţiei Capitalei, în vederea audierii sale, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), Simona Mihaela Prescorniţă.

Ea a menţionat că bărbatul a fost externat de la Spitalul Floreasca duminică în jurul prânzului şi că în această cauză cercetarea se derulează de către PTB împreună cu Direcţia Omoruri a Poliţiei Capitalei.

Prescorniţă a spus că vor fi analizate probele de sânge ale şoferului şi ale celuilalt ocupant al vehiculului, o apropiată a conducătorului auto, pentru a se stabili dacă aceştia au consumat băuturi alcoolice sau droguri.

Purtătorul de cuvânt a menţionat că în maşina şoferului au fost identificate substanţe suspecte ce urmează să fie analizate pentru a se stabili natura lor.

Potrivit lui Prescorniţă, bărbatul care a provocat accidentul nu figurează cu permis de conducere eliberat de autorităţile române.

Ea a precizat că şoferul nu a prezentat un permis de conducere, ci un înscris într-o limbă străină, susţinând că documentul respectiv dovedeşte dreptul său de a conduce.

Prescorniţă a afirmat că procurorii vor stabili dacă şoferul avea un permis de conducere eliberat de autorităţi străine ce-i dădea dreptul să circule în România.

Purtătorul de cuvânt al PTB a menţionat că se analizează în ce măsură fapta conducătorului auto este tentativă de omor, anume dacă a intrat intenţionat în celelalte autovehicule ce au fost avariate.

Prescorniţă a menţionat că sâmbătă seara au fost audiate părţile vătămate şi martorii în această cauză.

Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 15,00, pe Bulevardul Dacia, în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, pe sensul de mers dinspre Calea Griviţei spre Calea Victoriei, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate patru autovehicule. În urma acestui eveniment, mai multe persoane au fost rănite, unele dintre acestea solicitând transportul la spital. AGERPRES/(AS, autor: Iulia Carciog, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.