COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi că a aflat "cu stupefacţie" că în majoritatea unităţilor din Poliţie se folosesc teste psihologice fără licenţă şi a cerut demisia tuturor celor responsabili în cazul poliţistului care a agresat doi minori.
"Am aflat cu stupefacţie că în majoritatea unităţilor din Poliţia Română se folosesc teste psihologice fără licenţă. Deja aveam în transparenţă un proiect de ministru de modificare care reglementează această activitate, pentru că la finalul anului trecut, anterior acestui nefericit eveniment, ne-am gândit că avem nevoie de câteva modificări, în condiţiile în care anul acesta urmează să încadrăm în minister aproape 7.000 de oameni. Am transmis un avertisment foarte clar şi structurilor de protecţie internă şi de integritate să accentueze verificările pe care le fac pe linie de personal", a spus Carmen Dan.
În acest context, ministrul a spus că a solicitat deja chestorului Cătălin Ioniţă, cel care îl va înlocui pe fostul şef al IGPR Bogdan Despescu, să verifice fişele de cunoaştere pe care instituţiile din minister trebuie să le aibă, inclusiv la nivelul IGPR.
Totodată, Carmen Dan a avansat ideea ca şi şeful Serviciului Omoruri "să facă un pas în spate".
"Aştept din partea Serviciului Omoruri să extindă cercetările faţă de toate situaţiile în care există indicii că au fost săvârşite de poliţistul agresor şi care nu au fost finalizate. Cred că o informare corectă a opiniei publice referitor la stadiul anchetei trebuie să aibă loc după audierea de astăzi, pentru a nu ne limita doar la transmiterea unor informaţii în mod selectiv către mass media pe surse. Spun că aştept din partea Serviciului Omoruri, pentru că aştept ca şeful acestui serviciu să facă un pas în spate, aşa cum aştept să facă un pas în spate şi şeful de la Control intern al Brigăzii Rutiere, aşa cum aştept ca toţi cei care vor mai fi evidenţiaţi a fi responsabili în cursul anchetei şi verificărilor care se vor face să se pregătească să plece", a afirmat Dan.
Ea a îndemnat angajaţii MAI de la Resurse Umane să aibă curajul de a sesiza cazurile de devieri comportamentale şi de a lua măsuri ferme faţă de cei cercetaţi pentru diverse violenţe, care au probleme cu consumul de alcool sau au comportamente sociale care nu pot fi tolerate unor oameni care reprezintă autoritatea statului.
"De la noul şef al Poliţiei Române am mari aşteptări şi la fel de mari aşteptări le au şi oamenii din sistem şi cetăţenii care au încredere în Poliţia română.(...)", a punctat ministrul de Interne. AGERPRES/(A, AS- autor: Mihaela Tudorache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |