COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 22-05-2025 ora 20 Intre 20:15 si 21:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Mureş; COD GALBEN: 22-05-2025 ora 20 Intre 20:10 si 21:10 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Tulcea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 16 nov /Agerpres/ - Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi că rezistenţa pe care unii o opun modificării legilor justiţiei este cauzată de mulţi factori, printre care "rutina, stagnarea, spiritul acesta 'e bine, merge şi aşa'", iar alţii se opun pentru că vor să-şi conserve privilegiile.

Invitat la Antena 3, Tudorel Toader a fost întrebat de ce s-a creat o "isterie" în legătură cu modificarea legilor justiţiei.

"Nu i-aş spune chiar isterie, dar, oricum, este o dezbatere foarte intensă. Este o dezbatere atipică prin raportare la celelalte proiecte de lege. La noi, societatea s-a schimbat profund. Sperăm ca şi mentalitatea să se schimbe tot profund şi tot în bine. Aproape ciclic, cam la 12 ani, la noi se cam schimbă legile fundamentale. Avem Constituţia din 1991, revizuită în 2003, deci după 12 ani. Avem pachetul de legi ale justiţiei din 1992, modificate în 2004, după 12 ani, o modificare în 2005 şi acum în 2017, iarăşi 12 ani de zile", a spus ministrul.

În opinia sa, această dezbatere "foarte intensă" are loc pentru că "ne-am obişnuit".

"Pentru că nu vrem schimbare, pentru că legile justiţiei au consolidat statutul magistraţilor, au consolidat independenţa magistraţilor, dar numai că legile justiţiei, astfel cum sunt ele consolidate de 12 ani, tind să rupă ceva din echilibrul necesar puterilor statului. Această rezistenţă pe care unii o opun modificării legilor justiţiei se datorează multor factori. Pentru unii - rutina, stagnarea, spiritul acesta 'e bine şi merge şi aşa'. Alţii, mai prudenţi, poate spun 'nu cumva să se afecteze independenţa justiţiei, să mergem într-un regres instituţional'. Alţii, care, cu siguranţă, vor să-şi conserve aceleaşi privilegii pe care le au", a afirmat Tudorel Toader.

Întrebat de ce procurorii din CSM se pronunţă în legătură cu cariera profesională a judecătorilor, Toader a răspuns: "Problema a apărut chiar la o reuniune cu conducerile instanţelor pe care am avut-o în vara aceasta la Constanţa. Acolo s-a pus pentru prima dată problema în mod explicit, am preluat-o ca propunere. Numai că, de la momentul propunerii, de la faptul că dânşii în cadrul CSM, în secţii, au optat pentru această hotărâre de separare a carierelor, când au dat avizul pe proiectul de modificare a legilor justiţiei, în bloc au spus 'nu'. Acum, mai în glumă, mai în serios, noroc că avizul CSM-ului este consultativ".

El adăugat însă că, "până la urmă, nu poţi bloca legiuitorul", Parlamentul având autoritatea constituţională de a legifera.

"Dacă nu vrei să se adopte o lege, dacă proiectul de lege răspunde standardelor europene, asigură independenţa justiţiei, răspunde exigenţelor constituţionale, tu, categorie socio-profesională a magistraţilor, nu poţi să spui 'nu sunt de acord', că dacă ar fi aşa, ar însemna ca medicii să nu fie de acord să se modifice legislaţia din domeniul medical, profesorii să nu fie de acord să se modifice legislaţia şi, pe cale de consecinţă, legiuitorul nu ar mai fi legiuitor. De aici deosebirea dintre avizele conforme şi consultative. Până la urmă, Constituţia îi dă Parlamentului autoritatea de a legifera". AGERPRES/(A-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.