Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 oct /Agerpres/ - Prevederea conform căreia poliţistul poate fi asistat de un coleg şi nu de un avocat în comisia de disciplină este neconstituţională, a decis, marţi, Curtea Constituţională a României (CCR).

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.59 alin.(7) din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului, care prevede că "în faţa consiliilor de disciplină poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist, ales de către acesta sau desemnat de Corp".

În urma deliberării, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului în cauză.

"În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora în faţa consiliilor de disciplină poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist, ales de către acesta sau desemnat de Corpul ofiţerilor de poliţie, încalcă dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurii disciplinare, ca parte a dreptului la apărare, prevăzut de art.24 alin.(1) din Constituţie. Curtea a reţinut că, în absenţa oricărei circumstanţieri, norma fundamentală invocată are aplicabilitate şi în afara sferei judiciare, aşadar inclusiv în cadrul procedurii disciplinare", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, dreptul la apărare conţine numeroase prerogative, printre care şi posibilitatea persoanei de a beneficia de asistenţă juridică "în condiţiile reglementate prin legislaţia aplicabilă acestei forme de activitate juridică".

Prin aceeaşi decizie, CCR a respins cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate sau inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate cu privire la prevederi cuprinse în alte cinci articole ale Statutului poliţistului, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii 81/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art.7 alin.(2) din Legea 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.