Stan (IJ) despre afirmațiile lui Kovesi: S-a încercat să se inducă ideea că inspectorii nu și-au exercitat atribuțiile

 •  Justiţie
2130 afişări

Inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, a precizat luni că procurorul-șef Laura Codruța Kovesi ar fi încercat, prin afirmațiile făcute cu privire la controlul de la DNA, să inducă în mod public ideea că inspectorii judiciari nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu, special pentru a se crea premisele contestării raportului.

b7e0d665-b763-4ef0-bf7e-7e69c5ac95f4

"Mă întreb dacă este în favoarea sistemului judiciar și a credibilității acestuia să susții în calitate de conducător de unitate de parchet (procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi — n.r.) controlată că a avut senzația că s-a venit cu anumite teme care trebuie verificate. Este destul de periculos, de neproductiv și de asemenea dăunător atât sistemului judiciar, cât și societății civile. (...) Aceeași senzație a avut-o doamna procuror-șef și cu privire la acel bilețel pe care inspectorul judiciar a scris numere de dosare penale, susținând că în realitate prin acest control s-au făcut și alte chestiuni exterioare verificărilor. Mă gândesc că prin aceste afirmații s-a încercat să se inducă în mod public ideea că inspectorii judiciari nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu obiectivitate și imparțialitate, senzație care este departe de adevăr. Respingem categoric astfel de insinuări. Probabil că aceste demersuri se subsumează intenției declarate de la început, și anume aceea de a crea premisele contestării raportului prin invocarea unor vicii de procedură inexistente", a declarat Gheorghe Stan în cadrul Secției pentru procurori a CSM.

El a adăugat că astfel de paradigme, cât și acuzația că Inspecția ar fi avut și alte obiective în ceea ce privește controlul de la DNA vin de la șeful unei instituții de parchet care ar trebui să cerceteze înainte de a emite verdicte finale.

Gheorghe Stan a ținut să precizeze că, în general, cu ocazia controlului, inspectorii judiciari își iau notițe din dosarele penale pe care le verifică, sub aspectul ritmicității efectuării urmăririi penale, din registrele sau din condicile în care sunt înscrise tot numere de dosare.

Inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, prezintă luni în cadrul Secției pentru procurori a CSM punctul de vedere cu privire la raportul întocmit după controlul efectuat la DNA.

Pe 13 octombrie, Laura Codruța Kovesi a declarat în fața Secției pentru procurori că nu există un raport de control unic întocmit în urma controlului Inspecției Judiciare la DNA, iar concluziile nu sunt unitare și armonizate.

Mai mult, întrebată dacă pe parcursul derulării controlului IJ a avut senzația că acesta este lipsit de obiectivitate, având pe lângă scopul declarat și un scop "ascuns", șefa DNA a spus: "Da, am avut această senzație, s-a venit cu teme care trebuiau verificate sau infirmate, s-a venit cu anumite zvonuri despre care au citit în presă și care trebuiau confirmate într-un fel sau altul și da, s-a venit cu o anumită temă pentru identificarea unor dosare, a unor soluții sau a anumitor acte din dosare".

AGERPRES/(A — autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe