COD PORTOCALIU: 24-02-2018 ora 13 Intre 26 februarie, ora 03 – 01 martie, ora 10 se va semnala temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Botoşani, 11 oct/ Agerpres/ - Mai multe telefoane mobile au fost ridicate, miercuri, de poliţiştii din Botoşani, care au efectuat cinci percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune prin metoda 'Accidentul'.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, cu suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, au efectuat percheziţiile în Penitenciarul Iaşi şi pe raza localităţii Plevna din judeţul Botoşani.

'În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au identificat 12 terminale mobile, 11 cartele SIM şi mai multe înscrisuri, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor', se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în care nouă persoane sunt bănuite de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, prin metoda "Accidentul". Două persoane au fost conduse la audieri.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 10 august - 28 septembrie, acestea ar fi înşelat trei persoane din municipiile Botoşani şi Dorohoi.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 37.000 de lei.

La activităţile desfăşurate în Penitenciarul Iaşi au participat lucrători din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.