Prahova: Irina Socol, denunțătoare în dosarul șefei Direcției IT din ANAF, acuzată că a luat mită un milion de euro (motivare)

 •  Justiţie
487 afişări

Fondatoarea Siveco, Irina Socol, a făcut un denunț în dosarul în care șefa Direcției IT din ANAF, Ancuța Anda Macovei, este acuzată că a luat mită aproximativ un milion de euro, se arată în motivarea Tribunalului Prahova care a admis, pe fond, propunerea DNA Ploiești de arestare preventivă a inculpatei.

06ab0667-a9ff-41bb-bba6-4a94ac455cab

Potrivit documentului obținut de AGERPRES, Macovei, în calitate de director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor (ANV), a pretins sume de bani pentru sine și pentru directorul economic din cadrul aceleiași instituții.

"(...) în anul 2010 în calitate de director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, inculpata Macovei Ancuța Anda a pretins, pentru sine și pentru XXX — director economic în cadrul aceleiași instituții, de la reprezentanții S.C XX SA ... și S.C XXX SRL ... un procent de 25% din valoarea contractelor subsecvente acordului cadru IT nr. 5/20.10.2010 având ca obiect "Servicii de Asistență Tehnică (Mentenanță software) pentru aplicațiile componente ale Sistemului Informatic Integrat Vamal al Autorității Naționale a Vămilor", încheiat de acestea și S.C. XX SRL ... (în asociere) cu respectiva Autoritate, în legătură cu îndatoririle lor de serviciu și anume în schimbul organizării procedurii de licitație astfel încât să fie câștigată de asocierea celor trei firme, al încheierii și derulării acordului cadru și a contractelor subsecvente acestuia, precum și al plăților aferente și a primit în perioada 2010-2014, pentru sine și pentru XXX, suma totală de aproximativ 1 milion euro și bunuri materiale de valoare (vouchere la magazinul Burberry, pix Mont Blanc, geantă Luis Vuilton, iPad și iPhone, pendulă, șal și scrumieră de brand, ș.a, acestea valorând între 1.000 și 3.000 euro fiecare, precum și contravaloarea unei deplasări în S.U.A.)"", arată sursa citată.

În motivarea instanței se precizează că denunțător în acest dosar este fondatoarea Siveco, Irina Socol, aceasta povestindu-le anchetatorilor că, în perioada 2010—2014, societatea pe care o conducea a derulat mai multe proiecte în domeniul IT la Autoritatea Națională a Vămilor și, pentru a nu fi descalificată în mod abuziv la licitațiile la care participa în asociere cu alte două firme sau pentru a nu fi blocate plățile aferente serviciilor prestate, ar fi fost nevoită să remită cu titlu de mită un procent de 25% din valoarea contractelor obținute inculpatei Ancuța Macovei, care a afirmat că din suma procentuală solicitată remite și altor persoane cu funcții de decizie din instituția contractantă.

"Cu privire la inculpata Macovei Ancuța, se mai arată în denunțul formulat de Irina Socol, că s-a întâlnit de câteva ori și cu aceasta la biroul din XXX însă solicitările privind achitarea mitei de 25% din fiecare contract îi erau transmise denunțătoarei prin intermediul numiților XX sau XX, persoane aflate în relații apropiate cu inculpata, Dan Tuhar fiind directorul Departamentului de Vamă din cadrul X, care relaționa des cu inculpata, prin prisma relațiilor de serviciu. Sumele de bani erau remise efectiv inculpatei de către XX care le retrăgea din conturile societăților de tip offshore", se menționează în document.

Totodată, în motivare se precizează că un alt martor a confirmat cele susținute prin denunț, dar și faptul că inculpata a recunoscut primirea bunurilor respective.

"Cu privire la bunurile remise inculpatei, bunuri pe care aceasta recunoaște că le-a primit, valoarea acestora nefiind una simbolică specifică unor sărbători, martorul declară că aceste bunuri au fost solicitate de către inculpată și că după respectarea fiecărei condiții impuse de aceasta, contractul se derula în condiții bune", arată textul citat.

Conform acestuia, inculpata i-a instruit pe reprezentanții celor trei firme asociate cu privire la întocmirea caietului de sarcini.

"Astfel acesta declară că inculpata i-a convocat inițial în biroul său pe reprezentanții celor 3 firme asociate, i-a instruit cu privire la întocmirea caietului de sarcini, susținând că doar așa îi poate ajuta la câștigarea licitației, iar în schimbul câștigării licitației pretinde un procent de 25% din valoarea contractului ce urma a fi încheiat după adjudecarea licitației, suma de bani urmând a fi remisă după încasarea contravalorii fiecărei facturi (...). Martorul XXX — director Departament—Customs în cadrul S.C. XX SA (...) confirmă faptul că în urma solicitării de către inculpata Macovei Ancuța Anda a procentului de 25% din valoarea contractelor a remis acesteia sume de bani în numerar introduse în plicuri ascunse în pachete cu pateuri, atât pentru ea, cât și pentru directorul economic XXX, dar și pretinderea comisionului de 15% de către consilierul XXX, pentru intervenția la persoane din conducerea XXX de care depindea lansarea licitației. Prin declarația sa martorul confirmă și susținerile celorlalți martori cu privire la întocmirea caietului de sarcini și organizarea licitației", spun anchetatorii.

Directoarea Direcției IT din ANAF, Ancuța Anda Macovei, a fost plasată luni în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel Ploiești a admis contestația formulată de aceasta față de decizia Tribunalului Prahova care a dispus, pe fond, arestarea preventivă.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, martori în dosar sunt, printre alții, fondatoarea Siveco, Irina Socol, și oamenii de afaceri Mihail Popazov și Nasta Mircea Mitroi, inculpata având interdicție să comunice cu aceștia.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Karina Olteanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe