Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 oct /Agerpres/ - Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că la Comisia juridică de la Camera Deputaţilor se apelează la tot felul de subterfugii pentru a se amâna votul privitor la cererea de urmărire penală a ministrului delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, în legătură cu dosarul 'Belina'.

"Nu cunosc în profunzime cazul 'Belina'. (...) Într-adevăr, există multe semne de întrebare, de altfel se vede că la Comisia juridică de la Camera Deputaţilor se apelează la tot felul de subterfugii pentru a se amâna votul privitor la cererea de urmărire penală împotriva lui Rovana Plumb. Evident că majoritatea parlamentară vrea să facă scut în jurul Rovanei Plumb în această anchetă. Cred că această anchetă trebuie să se deruleze şi îmi reiterez opinia că nicio anchetă, nicio cerere de urmărire penală nu trebuie oprită în Parlament, ci trebuie lăsată justiţia să îşi deruleze procedurile specifice", a declarat Orban, luni, la Instanţa supremă, întrebat de ziarişti despre dosarul 'Belina'.

Orban s-a prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru audiere în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016.

El a adăugat referitor la cazul 'Belina' că 'există răspunderea celor care emit o hotărâre de guvern, pentru că hotărârea de guvern trebuie să respecte cadrul legal. Iar dacă este dată în afara cadrului legal iar cei care iau decizia ştiu că este în afara cadrului legal, încalcă legea'.

Întrebat despre o posibilă decizie a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte OUG 14, Orban a afirmat că trebuie văzut dacă acest lucru nu ar putea să aibă efect asupra abrogării OUG 13.

"Nu pot să anticipez o soluţie a Curţii Constituţionale. Singurul lucru care trebuie cercetat cu mare grijă este ca nu cumva declararea ca neconstituţională a Ordonanţei 14 să aibă vreun efect asupra abrogării Ordonanţei 13, să nu profite mai ştiu eu cine de această procedură la Curtea Constituţională. Am văzut că foarte des cei care se luptă cu puterea judecătorească şi cu sistemul de justiţie şi sunt deranjaţi de anchetele făcute de DNA şi de celelalte parchete au început să apeleze foarte des la CCR. Eu am încredere la CCR. Noi, ca partid, am apelat de două ori, am sesizat CCR şi s-a pronunţat în conformitate cu Constituţia, dând curs favorabil solicitărilor noastre", a mai declarat Orban. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.