COD GALBEN: 05-05-2025 ora 10 Intre 5 mai, ora 12 – 5 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 05-05-2025 ora 17 Intre 17:50 si 18:50 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Giurgiu, Județul Ilfov; COD GALBEN: 05-05-2025 ora 17 Intre 17:40 si 18:30 se va semnala Grindină de mici și medii dimensiuni, averse torențiale din care se pot înregistra cantăți de15 -20 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului in Județul Constanta; COD GALBEN: 05-05-2025 ora 17 Intre 17:25 si 18:25 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Ilfov; COD GALBEN: 05-05-2025 ora 17 Intre 17:15 si 18:15 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Arad;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Piteşti, 21 sep /Agerpres/ - Şase percheziţii domiciliare ale procurorilor DIICOT şi ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au avut loc, joi, în municipiul Piteşti şi în oraşul Ştefăneşti, la membrii unei grupări infracţionale care a prejudiciat un spital din judeţul Argeş cu aproape 4 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, în dosar există indicii că, începând cu luna noiembrie 2012, trei persoane fizice şi o societate comercială au constituit un grup infracţional organizat, ce a funcţionat până la sfârşitul lunii martie 2017, în scopul delapidării cu consecinţe deosebit de grave a unei unităţi medicale.

"Doi dintre membri şi societatea comercială au avut rolul de a pune la dispoziţie contul deschis de această societate la trezorerie pentru transferarea sumelor de bani delapidate, ce urmau să fie retrase ulterior din conturile bancare ale societăţii de către cele două persoane - administratorii în drept şi în fapt ai societăţii comerciale. Cel de-al treilea membru al grupului infracţional organizat, economist în cadrul Serviciului de contabilitate al spitalului, a avut rolul de a completa şi de a determina persoanele responsabile din cadrul spitalului să semneze fără vinovăţie ordine de plată cu denumirea unor societăţi comerciale care au calitatea de furnizori ai spitalului şi codul de identificare fiscală şi contul IBAN al societăţii comerciale controlate de grupul infracţional", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, din cercetări a rezultat că economistul a completat 70 de ordine de plată cu denumirea unor societăţi comerciale furnizoare ale spitalului şi cu codul de identificare fiscală şi numărul de cont ce aparţin societăţii celorlalţi membri ai grupului infracţional. El a determinat persoanele din cadrul spitalului ce aveau atribuţii în semnarea ordinelor de plată să semneze fără vinovăţie cele 70 de documente în baza cărora a fost transferată suma totală de 3.988.688 de lei din contul deschis la trezorerie de către spital în contul societăţii membrilor grupului infracţional.

Imediat după ce sumele respective au fost transferate în contul firmei controlate de grupare, banii au fost retraşi în numerar de către membrii grupării.

Procurorii DIICOT efectuează, faţă de cele trei persoane şi faţă de societatea comercială, cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

În acelaşi dosar se efectuează urmărirea penală "in rem" pentru săvârşirea infracţiunii de perturbare a funcţionării sistemelor informatice, care a constat în faptul că documentele întocmite în fals şi datele din acestea au fost introduse în sistemul electronic de evidenţe contabile a spitalului, ceea ce a dus la alterarea în mod grav a evidenţelor şi rezultatelor financiare ale unităţii spitaliceşti.

La sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT urmează să fie conduşi cei trei membrii ai grupului infracţional organizat, în vederea audierii. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.