Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 sep /Agerpres/ - Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Simona Mihai se află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 25 februarie 2016, întrucât deţine simultan funcţia de preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova şi pe cea de şef Serviciu Control în cadrul aceleiaşi instituţii.

Potrivit unui comunicat al ANI, în calitate de preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, Simona Mihai a semnat o decizie privind numirea sa în funcţia de şef Serviciu Control.

ANI mai arată că, anterior semnării acestei decizii, Simona Mihai a fost implicată în întregul proces de organizare a concursului de recrutare pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante din cadrul CAS Prahova, inclusiv cea de şef Serviciu Control, organizat la data de 23 februarie 2016, semnând mai multe documente ce au stat la baza organizării concursului.

Conform ANI, Simona Mihai a încălcat dispoziţiile art.94, alin.(1) şi alin (2), lit.a) din Legea nr.161/2003, care stipulează: "(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. (2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: lit. a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice", precum şi dispoziţiile art.79, alin.(1), lit.c) din acelaşi act normativ, potrivit căruia "(1) Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: (...) c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice". AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.