Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 aug /Agerpres/ - Inspecţia Judiciară va începe controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe data de 4 septembrie, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alin Alexandru.

"Controlul de fond la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va desfăşura în perioada 4 - 29 septembrie. Verificările aferente controlului privesc activitatea desfăşurată în anul 2016 şi semestrul I al anului 2017", a precizat Alin Alexandru.

Echipa de control este formată din opt inspectori judiciari.

Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a semnat, la începutul lunii iulie, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficienţa managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală.

Inspectorul şef a stabilit, printre altele, obiectivele controalelor şi componenţa echipelor de inspectori judiciari.

Cele două controale au fost incluse în calendarul de activităţi aferent anului în curs ca urmare a propunerii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Concluziile rapoartelor de control vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe 19 iunie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a trimis la Inspecţia Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA şi Parchetul General. Cererea era motivată de faptul că la cele două instituţii nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp.

Inspecţia Judiciară (IJ) a finalizat pe 25 august controlul la Direcţia Naţională Anticorupţie, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să înainteze raportul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Controlul IJ la DNA privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea instituţiei a început pe 17 iulie. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.