Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 aug /Agerpres/ - Avocatul Poporului a anunţat, miercuri, că s-a sesizat din oficiu şi va efectua o anchetă în legătură cu situaţia din Judeţul Bihor, unde românii mutaţi în străinătate aşteaptă câteva luni pentru a li se soluţiona dosarele de pensionare.

Potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului, ancheta vizează posibila încălcare a art. 47 şi art.51 din Constituţia României privind nivelul de trai şi dreptul la petiţionare.

Ancheta vine după ce cotidianul 'Bihoreanul' a publicat un articol intitulat "Nimic nu se schimbă în România: Bihorenii mutaţi în străinătate aşteaptă luni bune după dosarele de pensie", în care a fost prezentat cazul unui cetăţean care aşteaptă din luna martie 2017 să primească de la Casa Judeţeană de Pensii Bihor un simplu document.

Acesta lucrează în Spania de 15 ani, anul acesta împlinind vârsta de pensionare. Din luna februarie este pensionar, dar nivelul pensiei este mai mic pentru că nu a putut face dovada vechimii desfăşurate în România.

"De la Departamentul Muncă al Casei de Pensii spaniole i s-a comunicat că dosarul său a fost transmis în România la data de 22 martie 2017. De atunci nu s-a primit niciun răspuns. Directorul Casei Judeţene de Pensii Bihor susţine că oamenii sunt nevoiţi să aştepte luni bune, deşi termenul este de 45 de zile, ca şi cel pentru un dosar de pensie naţional. Explicaţia întârzierii este că, în cazul dosarelor internaţionale, este nevoie adesea de formulare transmise între casele de pensii, angajaţii sunt puţini şi nu reuşesc să proceseze toate dosarele pe care le au în lucru. Aceeaşi situaţie este întâlnită la mai multe case de pensii judeţene", afirmă sursa citată. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.