Ministerul Justiției: Colaborarea bilaterală în domeniul justiției, printre temele abordate de Tudorel Toader cu ambasadorul Franței

 •  Justiţie
691 afişări

Colaborarea bilaterală în domeniul justiției, în ceea ce privește reforma, indisponibilizarea și confiscarea activelor provenite din infracțiuni, s-au numărat printre temele abordate, miercuri, de ministrul Justiției, Tudorel Toader, cu ambasadorul Franței în România, Michele Ramis.

181c1378-cc5c-4e45-a91e-7ebb129006d5

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției transmis AGERPRES, Tudorel Toader și secretarul de stat Marieta Safta au avut o întrevedere la sediul ministerului cu Michele Ramis, ambasadorul Franței.

"În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte referitoare la colaborarea bilaterală în domeniul justiției, în ceea ce privește reforma justiției, indisponibilizarea și confiscarea activelor provenite din infracțiuni, precum și cooperarea dintre Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) și agenția omoloagă din Franța — l'Agence de recouvrement des avoirs saisis et confisqués (AGRASC)", se precizează în comunicat.

Sursa citată arată că discuțiile s-au mai purtat și asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, a legilor justiției.

"În urma recentei sale întâlniri cu vicepreședintele Comisiei Europene, ministrul Justiției a subliniat ultimele progrese în domeniile relevante Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)", se menționează în comunicat.

AGERPRES/(AS — autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe