Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 iun /Agerpres/ - Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, joi, să repună pe rolul instanţei dosarul în care fostul primar al sectorului 2 Neculai Onţanu este acuzat de luare de mită.

CAB ar fi trebuit să anunţe joi sentinţa în acest dosar, însă judecătorii au hotărât să repună cauza pe rol, în vederea punerii în discuţie a încadrării juridice referitoare la infracţiunea de luare de mită.

În consecinţă, instanţa a stabilit termen al procesului pentru vineri, 30 iunie.

Neculai Onţanu a fost trimis în judecată în iunie 2016 de DNA sub acuzaţia că, în perioada 2006 - 2007, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (Cristi Borcea, denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei Toma Şutru, la data faptelor secretar al Consiliului local al Sectorului 2, Loredana Radu şi Aurel Radu.

Neculai Onţanu este acuzat că a pretins şi primit, în mod indirect, o suprafaţă de 1.500 mp cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 - o zonă rezidenţială) şi care a fost transferată de Cristian Borcea, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu şi Aurel Radu.

Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onţanu ar fi fost revândut apoi fostului vicepremier Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obţinut de la Primăria Sectorului 2 o autorizaţie de construcţie pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a şi fost ridicat. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.