COD GALBEN: 22-01-2022 ora 11 Intre 23 ianuarie, ora 10 – 24 ianuarie, ora 10 se va semnala ninsori temporar viscolite

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 iun /Agerpres/ - Noi termene în dosarele în care sunt judecaţi Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta şi Gabriel Oprea sunt programate marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarele în care sunt inculpaţi Dragnea, Tăriceanu şi Gabriel Oprea sunt judecate de acelaşi complet de judecată, condus de Ştefan Pistol.

Primul programat în instanţă este preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în dosarul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Procesul are loc la o oră neobişnuită - 7,30, fiind citat în calitate de martor Dan Andronic.

La termenul anterior al procesului, a fost audiat ca martor Şerban Mihăilescu, fost parlamentar şi secretar general al Guvernului Năstase. Acesta a spus, printre altele, că a participat la nunta lui Dan Andronic, organizată în 2008 la Monte Carlo.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016, fiind acuzat că a dat o declaraţie neadevărată atunci când a fost audiat ca martor în dosarul "Ferma Băneasa".

***
Şi fostul vicepremier Gabriel Oprea este aşteptat marţi la Înalta Curte, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI, respectiv achiziţionarea unui autoturism Audi A8.

La termenele anterioare, instanţa a admis o cerere făcută de Gabriel Oprea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a articolului din Codul penal care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu. De asemenea, judecătorii au decis ca jurnaliştii să nu mai aibă acces în sala de judecată.

***
Urmează dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

La termenul trecut, judecătorii au audiat-o pe Floarea Alesu, fosta şefă a DGASPC Teleorman, aceasta relatând că Liviu Dragnea ştia de situaţia celor două angajate care nu veneau la serviciu şi lucrau de fapt la sediul PSD Teleorman.

Deşi patru inculpaţi din acest dosar şi-au recunoscut vinovăţia, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor, preşedintele completului de judecată, Ştefan Pistol, le-a respins acestora cererile de a fi judecaţi prin procedura simplificată.

***
Un alt dosar programat marţi la Instanţa supremă este "Turceni - Rovinari", în care sunt judecaţi fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova. Procesul se află la stadiul audierii de martori, printre cei care au dat declaraţii în sala de judecată fiind Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, precum şi Dan Hosu, soţul fostului procuror-şef adjunct al DIICOT Georgiana Hosu. La o parte dintre audieri, jurnaliştii nu au avut acces în sala de judecată.

Victor Ponta nu a fost prezent la ultimele termene ale procesului, în timp de Dan Şova a obţinut de la judecători sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie pe abuzul în serviciu. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.