Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 iun /Agerpres/ - Fostul premier Petre Roman a declarat marţi pentru AGERPRES că acuzaţia formulată împotriva sa în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie" este "fabricată", fiind vorba despre "o mistificare".

"Eu pur şi simplu consider că această acuzaţie este o acuzaţie fabricată, o mistificare. (...) Cauzele violenţelor din 13 iunie nu au fost cercetate. Nici cei care au comis incendierile şi asalturile asupra Prefecturii Bucureşti sau Poliţia Bucureşti, Ministerul de Interne şi Televiziune nu au fost cercetaţi şi cu atât mai mult sancţionaţi. Deşi, după cum ştiţi, misiunea procurorilor este să apere instituţiile statului. (...) Aceste fapte nu au fost cercetate şi nici sancţionate. Or, ele constituie cea mai importantă problemă din ziua de 13 iunie", a afirmat Petre Roman.

În context, fostul premier a susţinut că i se pare aberant faptul că "nu s-a verificat dacă printre cei care s-au constituit victime nu se află şi făptuitori".

"Adică, cei care au fost făptuitorii acelor violenţe nu există la ora asta. Nu numai că trebuia să-i cunoaştem, trebuiau să fie trimişi în judecată, pentru că ei sunt cei care au condus la situaţia care s-a produs în 14 iunie", a explicat Petre Roman.

Fostul premier s-a arătat surprins şi de faptul că "în acuzaţie nu se vorbeşte la concret în legătură cu răspunderea prim-ministrului".

"Se spune doar că a fost o acţiune îndreptată împotriva populaţiei paşnice. Lucru cu desăvârşire fals, pentru că acţiunea poliţiei a fost cerută de ministrul de Interne, cerută de procurorul general al republicii şi avea ca scop un lucru precis, şi anume restabilirea traficului în Piaţa Universităţii, după ce fusese întrerupt două luni aproape. Nu a fost vorba niciodată despre reprimarea populaţiei", a mai declarat fostul premier.

Acesta a amintit şi de discuţiile care au avut loc la Guvern în acele zile şi de rezultatul acestora.

"În ziua de 11 iunie, a avut loc un marş de la Piaţa Univeristăţii la Guvern. Au cerut să stea de vorbă cu reprezentanţii Guvernului. Întâmplător, eu nu eram acolo, eram chiar la Palatul Scroviştea, la preşedintele Ion Iliescu. Dar m-a sunat secretarul general al Guvernului, Sever Georgescu, şi m-a anunţat că protestatarii vor să poarte un dialog cu noi. Am spus 'foarte bine'. Au fost primiţi de viceprim-ministrul Anton Vătăşescu, dar şi de secretarul general al Guvernului, Sever Georgescu. (...) Au căzut de acord să elibereze traficul în Piaţa Universităţii, iar dumnealor, dacă vor să protesteze, să o facă în afara zonei de trafic. Acesta a fost acordul la care s-a ajuns. Reprezentanţii s-au întors în Piaţa Universităţii şi acolo, din nenorocire, Asociaţia 21 Decembrie şi Asociaţia Alianţa Poporului au respins acest acord. Procurorul militar m-a întrebat - când am depus mărturia: 'Dacă acordul ar fi fost respectat, dacă Asociaţia 21 decembrie nu ar fi blocat acesta acord, ce s-ar fi întâmplat?' Nu s-ar mai fi întâmplat nimic. Se restabilea traficul şi nu se mai întâmpla nicio nenorocire, nicio tragedie aşa cum s-a întâmplat", a mai declarat Roman.

Fostul premier a mai susţinut că, în cazul său, nu se poate vorbi "de o acţiune împotriva populaţiei", menţionând că nu a avut nicio implicare în chemarea minerilor.

"Nu avem de-a face cu o acuzaţie în sens juridic, ci avem de-a face mai degrabă cu o opinie politică. Pentru că o acuzaţie în termeni juridici trebuie să se aşeze pe fapte. Or, nu vorbim decât de consecinţe, nu de cauze şi de legătura dintre cauze şi efecte. (...) În legătură cu venirea minerilor, eu, prim-ministru, am afirmat că nu am fost implicat în niciun fel. Lucrul acesta părea dovedit, acum este încadrat foarte general 'o acţiune împotriva populaţiei paşnice'. Cum, de ce s-a făcut, eu nu am detaliile deocamdată", a conchis Petre Roman.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu au fost trimişi în judecată de procurorii militari pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990". AGERPRES/(AS - autor: Ana-Maria Ludatşer, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.