COD GALBEN: 26-11-2020 Intre 05:15 si 10:00 se va semnala local ceață care va determina scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 metri in Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu; COD GALBEN: 26-11-2020 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Dolj; COD GALBEN: 26-11-2020 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Satu Mare;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 mai /Agerpres/ - Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Cristina Tarcea, a afirmat joi, în legătură cu posibilitatea ca magistraţii să fie şantajaţi cu informaţii din arhiva SIPA, că nu a fost şantajată niciodată de nimeni şi nici discuţii nu a auzit despre o astfel de situaţie.

"Deocamdată nu ştiu ce fel de informaţii ar ascunde arhiva SIPA ca să îmi pot da seama dacă acele informaţii sunt de natură a compromite pe cineva. Aşa că este cam devreme să dau un răspuns. (...) Ceea ce pot afirma cu tărie este că pe mine nu m-a şantajat nimeni niciodată, nici discuţii nu am auzit pentru că, de regulă, acestea sunt evenimente care se întâmplă totuşi într-o anumită stare de confidenţialitate", a declarat Cristina Tarcea la CSM.

Întrebată dacă în documentele care se află în arhiva SIPA ar trebui să fie detalii intime din viaţa magistraţilor, Cristina Tarcea a răspuns: "Nu. Cu certitudine nu. Ea întotdeauna a funcţionat în cadrul ANP, iniţial tocmai asta urmărea: verificarea siguranţei şi vieţii din penitenciare. Că, ulterior, mai mult sau mai puţin legal, a căpătat şi alte atribuţii, asta în niciun caz nu trebuia ajunse până la intersecţia cu viaţa privată".

Preşedintele ÎCCJ a spus că trebuie văzut ce se impune şi ce nu se impune a fi desecretizat din arhiva SIPA.

"Cred că nu ar trebui să ne pripim atunci când apelăm la desecretizare. Sigur că primul impuls, revolta de moment, discuţiile din spaţiul public te duc automat în primul rând la ideea de desecretizare, dar trebuie să nu uităm faptul că atribuţiile iniţiale ale acestei entităţi nu erau acelea de supraveghere a judecătorilor, erau alte atribuţii, care într-adevăr pot interesa siguranţa naţională. Deci, trebuie să fim foarte cumpăniţi în afirmaţii. Cred că şi eu iniţial am picat în plasa asta fără să mă gândesc foarte bine. Trebuie văzut ce anume se impune a fi desecretizat şi nu se impune a fi desecretizat. În funcţie de asta trebuie să acţionăm", a mai spus Tarcea, întrebată care ar fi efectele desecretizării.

Chestionată dacă este credibilă explicaţia fostului ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc cu privire la faptul că un consilier al său a intrat în arhivă pentru a schimba un bec ars, Cristina Tarcea a răspuns: "Dacă becul s-a ars, da, mi se pare credibilă. Nu pot să intru în amănunte, însă sunt anumite locuri în anumite instituţii care au un caracter special şi în care nu se poate intra oricând, chiar şi atunci când este necesară schimbarea unui bec, de pildă". AGERPRES/(A - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.