Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 apr /Agerpres/ - Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a declarat, joi, că Gabriel Oprea i-ar fi spus că ar fi fost drogat de George Maior, în noaptea din turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009.

Prezent joi la Curtea de Apel Bucureşti, în procesul în care este acuzat de corupţie, Vanghelie a fost întrebat de jurnalişti cum comentează dezvăluirile lui Dan Andronic, care spune că Traian Băsescu a câştigat turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009 cu ajutorul unui grup de demnitari, din care făceau parte George Maior, Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi Gabriel Oprea.

"Fiţi siguri că ştiu tot. Pot să vă spun că, în zilele următoare, voi face o conferinţă de presă pe acest subiect. Uitaţi-vă la ce am declarat în perioada aia, uitaţi-vă ce am declarat imediat la congres. Se pare că am avut o intuiţie. Cam ce spuneam eu atunci se cam dovedeşte acum. Nu neapărat că ştiam că au fost la Gabriel Oprea, ştiam implicarea lui Oprea, ştiam implicarea lui Coldea şi ştiam, nu doar eu, cred că mai mulţi, dar nu au curajul să vorbească. Ştiu şi cum au fost anunţate persoanele implicate, plecând de la Maior în jos, de cine au fost anunţate de şedinţele noastre oficiale, cu deciziile noastre oficiale din partid", a declarat Vanghelie.

Întrebat dacă a fost trădat de colegii din PSD, Vanghelie a replicat: "Da. M-am dus şi l-am rugat pe domnul Coldea să-l ajute pe domnul Ponta şi nu a vrut. L-a ajutat pe Mircea Geoană şi, surpriză, a câştigat Ponta. Este noaptea minţii. L-aţi căutat pe ministrul Oprea un pic, să-l vedeţi la faţă? Vă rog căutaţi-l! Este foarte important. Să vă zic un singur lucru. Ei care erau statul, în ghilimele, astăzi unul dintre reprezentanţii statului, adică domnul Gabriel Oprea, zice că domnul Maior l-a drogat. Căutaţi-l să nu îmi zică mie, e bine să vă zică dumneavoastră".

Jurnalistul Dan Andronic a scris recent că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, înalţi demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea şi l-au ajutat pe Traian Băsescu să câştige alegerile în faţa lui Mircea Geoană. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.