Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 apr /Agerpres/ - Theodor Berna, patronul şi administratorul firmei de construcţii Tehnologica Radion, a declarat vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că în anul 2011 fostul deputat Sebastian Ghiţă i-a cerut să sponsorizeze Realitatea TV cu suma de 500.000 de euro, pentru ca firma lui să nu mai fie atacată pe postul de televiziune.

Theodor Berna a fost audiat la instanţa supremă, în calitate de parte vătămată, în dosarul în care Sebastian Ghiţă este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova. Berna este cel care l-a denunţat la DNA pe Ghiţă.

"În primăvara anului 2011 un prieten mi-a spus că insistă cineva să mă vadă. A insistat să îmi facă legătura cu Ghiţă, că ar fi în interesul meu. Nu am cerut detalii. Am acceptat. M-am întâlnit cu Ghiţă la sediul firmei mele, în primăvara anului 2011. Am lăsat vorbă la secretară că vine Ghiţă. Când a venit, l-a adus la mine în birou. A intrat şi mi-a spus că, dacă nu vreau să am probleme cu firma, să închei un contract de sponsorizare de 500.000 de euro cu postul Realitatea TV. În fapt, a fost un contract cu Asesoft (n.r. firmă deţinută de Ghiţă). Înainte de a încheia contractul de sponsorizare, au mai existat la postul Realitatea TV materiale ce conţineau diverse atacuri la Tehnologica Radion, însă la acel moment nu am luat niciun fel de atitudine. La acel moment, nu m-am gândit că sunt acţiunile lui Ghiţă, ci ale unei firme concurente care doreşte să mă discrediteze. Abia în 2011, când m-am întâlnit cu Ghiţă, acesta mi-a spus că e bine să închei acest contract pentru binele meu şi al societăţii. Discuţia pe această temă s-a derulat de o aşa manieră, încât Ghiţă a dat de înţeles că, dacă nu închei contractul, atacurile o să se intensifice", a spus Theodor Berna.

Acesta le-a spus judecătorilor că a perceput cererea lui Ghiţă ca pe o ameninţare şi a acceptat să plătească cei 500.000 de euro.

"Am perceput avertizarea lui Ghiţă ca pe o ameninţare puternică adusă firmei mele, pentru că pierderea unor contracte în piaţa construcţiilor ar fi însemnat mult mai mult decât un contract de sponsorizare. În momentul în care ţi se face reclamă negativă pe posturi de televiziune, beneficiarii nu mai vor sa încheie contracte cu tine. Nu i-am spus lui Ghiţă că îmi este teamă. Am acceptat să închei contractul. A fost singura dată când m-am văzut cu el sau am purtat vreun fel de discuţie. Contractul a fost de 500.000 de euro. L-am încheiat cu firma Asesoft şi a fost semnat cu o persoană care nu mai ştiu cum se numeşte. Avea o funcţie de conducere la Asesoft. Am discutat pe tema prestatorului, în sensul în care nu era trecută SC Realitatea ca persoană beneficiară. Mi-a s-a spus ca aşa a zis Ghiţă. Fără alte verificări am semnat contractul şi am pus persoana respectivă în legătură cu staff-ul tehnic. Pe durata derulării contractului, pe postul Realitatea TV nu au apărut niciun fel de materiale ce vizau firma mea. Când mi-a fost adus contractul la semnat, alăturat a fost depusă un fel de notă de recepţie, care atesta că acest contract s-a executat, deşi în realitate abia se încheia", a precizat Theodor Berna.

Patronul Tehnologica Radion a explicat că a achitat, în rate, doar 140.000 din suma cerută de Ghiţă, oprind plata după ce fostul deputat a plecat de la postul Realitatea TV, însă atacurile împotriva firmei sale au continuat la România TV, noul post înfiinţat de Ghiţă.

"Plata am început să o fac din luna mai 2011. Nu pot preciza cuantumul ratelor plătite, dar în total au fost 140.000 de euro, cu ordine de plată. După câteva luni am oprit plata. Am considerat că nu are rost să continui, deoarece Ghiţă a plecat de Realitatea TV în vara anului 2011. Am transmis prin compartimentul tehnic celor de la Asesoft că reziliem contractul. Nu ştiu dacă cei din firma mea au făcut demersuri. Ştiu că verbal s-a realizat acest lucru. În continuare, Sebastian Ghiţă şi-a deschis postul România TV. În prima lună de la deschidere, au fost 5-6 atacuri la adresa firmei mele. Le-am perceput ca pe o răzbunare ca urmare a faptului că am întrerupt contractul de sponsorizare. Atacurile au continuat până acum un an. Nu am făcut denunţ în anul 2011, deoarece Ghiţă era o persoană extrem de influentă. În 2012, a venit Ponta premier. Ghiţă era în strânsă prietenie cu el. Am considerat că nu e bine să fac niciun demers", a încheiat declaraţia Theodor Berna.

În acest dosar, Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată pe 28 iunie 2016 pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.