Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 mar /Agerpres/ - Concluziile evaluării activităţii procurorului general Augustin Lazăr şi a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, vor fi prezentate pe 29 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, a anunţat luni ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

"Am făcut evaluările, cele 14 zile s-au împlinit chiar de aseară. Voi proroga termenul cu două zile, dat fiind că am fost la Bruxelles. Astăzi voi avea o întrevedere cu ambasadorul SUA, voi pleca din nou la Bruxelles. Miercuri, la orele prânzului, voi organiza o conferinţă de presă (...) şi vă voi da toate amănuntele", a declarat ministrul.

El a evitat să dea un răspuns exact atunci când a fost întrebat dacă, în cadrul evaluării pe care o realizează, s-a întâlnit cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Nu e secret, dar este în procedura pe care am anunţat-o, că la final vă voi răspunde la toate întrebările, voi da toate răspunsurile posibile", a precizat Tudorel Toader.

Pe 12 martie, ministrul Justiţiei anunţa că va face o evaluare a activităţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a DNA.

"Prin intermediul colegilor mei de la Ministerul Justiţiei, voi face o fundamentare, o evaluare a activităţilor desfăşurate de Ministerul Public pe de o parte, de DNA, pe de altă parte. Şi atunci, evaluarea va avea două componente: pe de o parte, cea profesională, pe cauze, pe de altă parte, cea managerială, privind instituţiile pe care domniile lor le conduc. După ce am discuţia cu dânşii şi voi face această evaluare pe două direcţii, voi stabili măsurile pe care le voi lua şi voi comunica presei hotărârea pe care o voi lua", spunea atunci Tudorel Toader. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.