Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 20 feb /Agerpres/ - Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din legea dialogului social, apreciind că acestea sunt contrare dreptului de asociere garantat de legea fundamentală, de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Carta Socială Europeană.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Avocatul Poporului, prevederile din legea dialogului social care stabilesc necesitatea unui număr de 15 salariaţi din aceeaşi unitate pentru constituirea unui sindicat sunt contrare dreptului constituţional de asociere.
"Deşi Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 939/2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în sensul constituţionalităţii, Avocatul Poporului apreciază că, în prezent, se impune reexaminarea dispoziţiilor legale criticate, având în vedere stadiul actual al societăţii româneşti, al noilor realităţi sociale şi economice din România, în condiţiile în care impunerea unui număr de cel puţin 15 angajaţi din aceeaşi unitate pentru constituirea unui sindicat conduce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonimă cu o asemenea suprimare", se arată în comunicat.
Avocatul Poporului susţine că prevederile respective sunt în afara spiritului legii fundamentale, a Convenţiei europene şi afectează însăşi libertatea sindicală ca urmare a impunerii prin lege a unui număr minim de membri pentru constituirea unui sindicat, raportat la aceeaşi unitate.
"Ca atare, într-o economie ce se bazează pe întreprinderi mici şi mijlocii, cu o medie între 5 şi 26 de salariaţi, pragul minim de 15 salariaţi pentru înfiinţarea unui sindicat apare ca excesiv şi reprezintă o piedică pentru angajaţii din întreprinderile mici şi mijlocii de a-şi face un sindicat", afirmă Avocatul Poporului.
Totodată, consideră sursa citată, sunt nesocotite şi prevederile din Convenţia nr. 87/1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical.
"Sunt create, astfel, premisele înlăturării condiţiei impuse pentru constituirea unui sindicat şi care afectează grav dreptul cetăţenilor la liberă asociere. În acest sens sunt şi Concluziile XIII-5 ale Comitetului European pentru Drepturi Sociale, care, în interpretarea art. 5 din Carta Socială Europeană, revizuită, a considerat că, atunci când legislaţia stabileşte un număr minim de persoane necesar pentru a constitui un sindicat considerat excesiv, aceasta ar putea reprezenta un obstacol la constituirea unui sindicat, încălcându-se astfel libertatea de asociere", explică Avocatul Poporului.
În ceea ce priveşte impunerea ca membrii fondatori ai unui sindicat să provină din aceeaşi unitate, Avocatul Poporului consideră că prin aceasta se aduce atingere dreptului fundamental al libertăţii de asociere, întrucât se înlătură efectiv posibilitatea salariaţilor din unităţile mici şi mijlocii de a avea propriile organizaţii sindicale.
"Lipsa unei justificări reale în reglementarea acestor condiţii restrictive se poate deduce şi din faptul că, ulterior constituirii, într-un sindicat se pot afilia salariaţi, indiferent de unitatea din care provin", menţionează sursa citată.
Avocatul Poporului observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat că "pe fondul indiscutabil al evoluţiei societăţii, noile realităţi politice, sociale, economice, culturale trebuie să fie normate, să se regăsească în conţinutul dreptului pozitiv. Dreptul este viu, astfel că, odată cu societatea, şi el trebuie să se adapteze modificărilor survenite", se punctează în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Karina Olteanu, editor: Claudia Stănescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.