Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 feb /Agerpres/- Inspecţia Judiciară (IJ) a dispus începerea cercetării disciplinare în cazul procurorului Mircea Negulescu, inspectorii judiciari propunând suspendarea din funcţie a acestuia până la finalizarea procedurii, a comunicat, vineri, Compartimentul de informare publică al IJ la solicitarea AGERPRES.

"La 15.02.2017 Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu ca urmare a apariţiei în mass media a unor înregistrări audio al căror conţinut este atribuit procurorului Mircea Negulescu. Ulterior au fost înregistrate şi conexate la prima lucrare sesizările, având acelaşi obiect, formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de un alt petent. Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari desemnaţi în cauză au dispus, la 17 februarie 2017, începerea cercetării disciplinare pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) şi j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", arată sursa citată.

De asemenea, a fost înaintată Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de suspendare din funcţie a magistratului până la finalizarea procedurii disciplinare, mai precizează sursa menţionată.

Mircea Negulescu, unul dintre procurorii din cadrul DNA Ploieşti care instrumentează dosarul Ponta-Ghiţă-Blair, a cerut, miercuri, încetarea activităţii în cadrul DNA.

''Având în vedere apariţia în spaţiul public a unei înregistrări audio conţinând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti şi unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017, s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Această cerere a fost transmisă Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, spre competentă soluţionare'', se precizează într-un comunicat al DNA.

Ulterior, CSM a admis solicitarea procurorului Mircea Negulescu de încetare a activităţii în cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA şi continuare a activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Toma, editor: Mihai Simionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.