Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 4 ian /Agerpres/ - Judecătoarea Camelia Bogdan a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că afirmaţiile din înregistrările prezentate de fostul deputat Sebastian Ghiţă sunt "un atac împotriva statului de drept, în esenţă" şi că a formulat o cerere de apărare a reputaţiei, rezervându-şi, de asemenea, dreptul de a acţiona în justiţie.
"Cel mai grav mi se pare că sub paravanul libertăţii de expresie se vehiculează ideea că în Justiţie se aranjează dosare şi că există magistraţi executanţi. În ceea ce mă priveşte, am formulat o cerere de apărare a reputaţiei şi consider că incumba CSM-ului, Inspecţiei Judiciare, CNA-ului şi organelor de urmărire penală să pună capăt acestui atac fără precedent la Justiţie... este un atac împotriva statului de drept, în esenţă", a precizat Camelia Bogdan într-un răspuns transmis AGERPRES.
Ea a negat faptul că a avut vreo întâlnire cu fostul preşedinte Traian Băsescu şi a spus că nu i s-a cerut niciodată pronunţarea vreunei soluţii în dosare.
"Nu a avut loc niciodată o astfel de întrevedere între mine şi domnul fost Preşedinte al României şi ca un judecător care în schimbul unei promisiuni de promovare într-o funcţie de execuţie pronunţă o soluţie de condamnare săvârşeşte în concurs infracţiunile de luare de mită, care se pedepseşte cu până la 7 ani închisoare, şi represiune nedreaptă, care se pedepseşte cu până la 10 ani închisoare... mie nu mi s-a cerut niciodată în cariera mea de nimeni pronunţarea vreunei soluţii în dosarele pe care le-am avut de soluţionat şi mi se pare de neconceput ideea în sine", a precizat Camelia Bogdan.
Aceasta a adăugat că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în instanţă pe Sebastian Ghiţă.
"Din câte înţeleg, domnul preşedinte Traian Băsescu a dezminţit că întrevederea din biroul dumnealui ar fi avut loc vreodată sau că a avut loc vreo întrevedere între mine şi Domnia-Sa... Cum nu a avut loc nicio o astfel de întrevedere între mine şi domnul fost Preşedinte al României, nici la Cotroceni şi nici într-un alt spaţiu public sau privat, îmi rezerv dreptul, pe cale de consecinţă, să formulez o acţiune în justiţie împotriva domnului Sebastian Ghiţă", a mai precizat Camelia Bogdan.
Judecătoarea consideră că şi alte persoane ar trebui să îl tragă la răspundere penală pe Sebastian Ghiţă şi că "va reflecta" asupra deciziei în ceea ce o priveşte.
"Consider însă că mai sunt şi alte persoane îndreptăţite să solicite tragerea la răspundere penală a acestuia pentru vehicularea ideii că în biroul unui preşedinte al unui stat membru al Uniunii Europene se pot comite infracţiuni. Nu consider că atacurile domnului Sebastian Ghiţă vizează persoana mea. În plus, în eventualitatea în care aş alege cadrul unui proces civil, ar trebui să i se asigure prezenţa la un posibil interogatoriu pe care îmi rezerv dreptul să-l solicit, demers care în prezent pare lipsit de utilitate, deoarece domnul Sebastian Ghiţă se sustrage de la judecată. Voi mai reflecta, pe cale de consecinţă, asupra celei de-a doua chestiuni", a conchis judecătoarea Camelia Bogdan. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.