COD GALBEN: 24-08-2019 ora 16 Intre 16:00 si 18:00 se va semnala averse ce vor cumula local 25 l/mp, descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, intensificări ale vântului. in Județul Maramureş, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 24-08-2019 ora 16 Intre 16:00 si 17:30 se va semnala frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula local 25...30 l/mp, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici in Județul Arad, Județul Bihor, Județul Bihor; COD GALBEN: 24-08-2019 ora 15 Intre 15:30 si 17:00 se va semnala descărcări electrice, averse ce vor cumula local 20-25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat conditii de grindină de mici dimensiuni in Județul Alba, Județul Alba, Județul Mureş, Județul Mureş, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 dec /Agerpres/ - Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins luni, ca inadmisibilă, o contestaţie prin care fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu solicita anularea condamnării sale la 20 de ani închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.

Doi magistraţi din completul de judecată au respins această contestaţie, în timp ce un al treilea judecător a considerat că solicitarea lui Vişinescu poate fi admisă în principiu.

În contestaţia depusă în instanţă, Vişinescu susţine că faptele de care este acuzat s-au prescris încă din anul 1978, iar la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că "organele fostului partid comunist ar fi făcut presiuni, de orice fel, de natură a împiedica organele judiciare, în perioada 1963 - 1989, să se sesizeze, să efectueze cercetări, eventual să-l trimită în judecată şi să-l condamne".

Tot în contestaţie se spune că justiţia s-a aflat permanent într-o "stare letargică" timp de 50 de ani, după care a încercat "să recupereze ce mai putea recupera" şi a dispus condamnarea lui Vişinescu pentru fapte deja prescrise.

Alexandru Vişinescu a fost condamnat definitiv pe 10 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.

De asemenea, judecătorii au dispus degradarea militară a lui Alexandru Vişinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părţi civile, urmaşi ai deţinuţilor închişi la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia - 50.000 euro, Elena Iacob - 100.000 euro şi Anca Cernea - 150.000 euro.

Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.

Procurorii susţin că, în perioada 1956 - 1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL; foşti conducători ai diverselor organizaţii "subversive"; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

"Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", susţin procurorii. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.