Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 dec /Agerpres/ - Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Instanţa a dispus în cazul lui Rădulescu un termen de încercare de patru ani, timp în care deputatul trebuie să se supună mai multor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş; să anunţe orice schimbare de domiciliu; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.

Un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a respins apelul declarat de DNA şi de Cătălin Rădulescu, fiind menţinută decizia dată de instanţa de fond în martie.

Cătălin Marian Rădulescu a fost trimis în judecată în aprilie 2014, fiind acuzat de DNA că, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, concomitent cu ocuparea funcţiei de deputat, s-a ocupat şi de administrarea efectivă a SC Concordia Con. Strade SRL, controlând activitatea acesteia prin exercitarea activă a pârghiilor de director general.

În acest sens, potrivit procurorilor, Cătălin Rădulescu a ignorat dispoziţiile legale, conform cărora calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu "funcţia de preşedinte (...) director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice".

Procurorii mai susţin că el a acţionat în mod permanent şi repetat ca administrator şi director general al SC Concordia Con. Strade SRL, subrogându-se în drepturile şi obligaţiile administratorului de drept al societăţii, manifestându-se, totodată, şi ca director general al societăţii.

Astfel, acesta ar fi efectuat nemijlocit mai multe tipuri de operaţiuni, care intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept/directorului general: a reprezentat societatea în relaţiile cu terţii, negociind în mod direct contracte de execuţie, contracte de prestări servicii, contracte de execuţie lucrări în subantrepriză, acorduri de asociere, contracte de cesiune creanţă pe obiectul principal de activitate al societăţii, respectiv lucrări de construcţii în cazul drumurilor şi autostrăzilor; a supravegheat şi controlat în mod direct şi nemijlocit activităţile legate de procedurile de participare a societăţii la licitaţiile publice; a depus diligenţe de identificare a unor potenţiali clienţi sau oportunităţi de afaceri pentru societatea Concordia Con. Strade SRL; a depus diligenţe de recuperare a unor creanţe ale societăţii; a efectuat interviuri pentru angajarea personalului; a semnat înscrisuri în numele societăţii (facturi, contracte, devize).

DNA mai susţine că, în exercitarea celor două funcţii (de administrare şi control ca director general), Cătălin Rădulescu a negociat şi obţinut adjudecarea lucrării de asfaltare a unui obiectiv din Piteşti, semnând în acest sens, din partea Concordia Con. Strade SRL, deşi nu ar fi avut dreptul, un contract de execuţie, ce avea ca obiect executarea şi finalizarea unor lucrări de asfaltare, preţul contractului fiind de 630.000 lei (63 lei/mp fără TVA).

Demersurile de negociere a acestui contract au avut loc în luna iulie 2013 între Cătălin Rădulescu şi un martor, atât la sediul Concordia Con. Strade SRL din Piteşti, cât şi la punctul de lucru al obiectivului.

DNA mai arată că martorul a precizat că negocierea contractului de execuţie cu Rădulescu s-ar fi făcut sub presiunea ameninţărilor deputatului, fiind nevoit să accepte efectuarea lucrărilor de către firma Concordia Con. Strade SRL, deoarece nu ar fi dorit să creeze probleme firmei pe care o reprezenta, date fiind relaţiile cu care s-ar fi lăudat şi cu care ar fi ameninţat parlamentarul.

Ameninţările s-ar fi referit la viitoare controale de la Garda de Mediu, de la Garda Financiară, la diferite blocaje ale unor documente, în cadrul primăriei, cu scopul de a bloca total activitatea firmei pe care o reprezenta martorul.

"În cadrul negocierilor respectivului contract, în luna iulie 2013, deputatul Rădulescu Cătălin Marian i-ar fi promis 10.000 de lei martorului, manager de proiect, pentru ca acesta să nu ridice obiecţii privind execuţia lucrărilor de asfaltare. Promisiunea respinsă ar fi fost reluată ulterior, la momentul semnării procesului verbal de recepţie, respectiv la 27 august 2013. La acel moment, martorul, însărcinat cu avizarea calităţii lucrării, ar fi ridicat obiecţiuni cu privire la calitatea execuţiei şi, pe cale de consecinţă, ar fi condiţionat semnarea procesului verbal de recepţie de reducerea devizului. În această împrejurare, inculpatul Rădulescu Cătălin Marian ar fi reluat promisiunea iniţială privind oferirea sumei de 10.000 lei, pentru ca martorul să semneze procesul verbal de recepţie fără obiecţiuni (şi fără reducerea devizului). Funcţionarul ar fi refuzat din nou, motiv pentru care procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor a fost semnat cu reducerea devizului", mai susţin procurorii. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.