COD PORTOCALIU: 26-08-2019 Intre 02:20 si 03:20 se va semnala averse ce vor cumula 25...30 l/mp, frecvente descarcari electrice, in Județul Gorj, Județul Gorj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 nov /Agerpres/ - Un procuror DNA a cerut miercuri judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostei şefe a DIICOT Alina Bica la o pedeapsă maximă pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu şi două infracţiuni de favorizarea făptuitorului.

Instanţa supremă a terminat de judecat miercuri dosarul în care au fost trimişi în judecată Alina Bica şi fostul ministru Adriean Videanu, judecătorii anunţând că vor amâna pronunţarea sentinţei.

În sala de judecată, procurorul de şedinţă a cerut ca Alina Bica să primească o pedeapsă maximă - 7 ani - pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

De asemenea, procurorul a solicitat aplicarea unei pedepse maxime, cu executare, şi pentru fostul ministru Adriean Videanu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Dosarul "Bica 2" a fost trimis de DNA în instanţă pe data de 26 februarie 2015. Procurorii susţin că Alina Bica l-a ajutat pe Adriean Videanu "să-şi pună la adăpost" acţiunile pe care acesta le deţinea la SC Titan Mar SA, prin ridicarea abuzivă a sechestrului instituit de procurori în dosarul Romgaz. Videanu este cercetat în acest dosar alături de alte persoane pentru punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Potrivit DNA, pe 24 septembrie 2013, procurorul DIICOT Valentin Trif a dispus în dosarul Romgaz sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de Adriean Videanu până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acţiuni deţinute de acesta la SC Titan Mar SA.

În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reuşit să înstrăineze acţiunile pe care le deţinea la Titan Mar SA, operaţiune facilitată şi de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acţiuni nominative, pe care le deţinea, în acţiuni la purtător.

DNA mai arată că, după ce a fost pus sub acuzare în dosarul Romgaz, Adriean Videanu a făcut mai multe plângeri la DIICOT împotriva instituirii sechestrului, toate fiind însă respinse.

Cu toate acestea, la data de 25 februarie 2014, procurorul şef al DIICOT Alina Bica, deşi nu avea competenţa, a admis o plângere depusă de Videanu şi a dispus ridicarea sechestrului pe acţiuni.

"În motivarea soluţiei dispuse în mod abuziv, deoarece numita Bica Alina nu avea competenţa soluţionării acestei plângeri, potrivit normelor de competenţă, a reţinut şi şi-a însuşit afirmaţiile numitului Videanu Adriean - în sensul că nu mai era proprietar al acţiunilor la purtător la data când a fost instituit sechestrul asigurător şi a ridicat măsura asigurătorie, favorizând persoana cercetată", se arăta într-un referat al DNA.

La cererea de ridicare a ridicare a sechestrului, Videanu a depus înscrisuri cuprinzând date şi informaţii conform cărora nu mai deţinea acţiunile din august 2012, împrejurare care nu era reală. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.