COD GALBEN: 28-01-2020 ora 10 Intre 28 ianuarie, ora 20:00 - 29 ianuarie, ora 18:00Fenomene vizate și zone afectate COD GALBEN: 28-01-2020 ora 23 Intre 23:00 si 02:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze de 55-60 km/h in Județul Arad, Județul Bihor, Județul Timiş; COD PORTOCALIU: 28-01-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ninsoare moderată cantitativ și intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 110...120 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, determinând scăderea vizibilităţii in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 sep /Agerpres/ - Peste 570 de infracţiuni constatate, aproape 11.000 de sancţiuni contravenţionale aplicate în valoare de aproximativ 3.000.000 de lei şi peste 270 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni depistate - este bilanţul acţiunii desfăşurate de poliţişti în această săptămână pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

''Poliţiştii au desfăşurat, pe parcursul ultimelor zile, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice. În perioada 12 - 15 septembrie, 4.561 de poliţişti au acţionat, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice'', informează IGPR, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 685 de acţiuni în cadrul cărora au fost efectuate 27 de percheziţii, 2.060 de controale, 524 de filtre rutiere şi 10 razii.

Totodată, au fost controlate 687 de unităţi comerciale, 585 de obiective asigurate cu pază şi 12 transportatori de valori.

În urma activităţilor, au fost constatate 572 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 244 în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat 272 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 43 au fost reţinute şi 14 arestate. Au fost puse în aplicare 13 mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost depistate 26 de persoane urmărite şi 7 autoturisme reclamate ca sustrase, arată sursa citată.

De asemenea, au fost aplicate 10.925 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei, şi au fost confiscate bunuri de aproape 400.000 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.001 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 231 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 12 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Potrivit IGPR, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 9.256 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Din totalul acestora, 45 au fost aplicate pentru consum de alcool şi 2.045 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 457 de permise de conducere şi au retras 310 certificate de înmatriculare, precizează IGPR. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.