COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 3, 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 03 august, ora 10:00 – 04 august, ora 10:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 03-08-2021 ora 16 Intre 16:45 si 17:45 se va semnala averse ce vor cumula peste 20...30 l/mp, intensificări ale vântului, descărcări electrice, grindină in Județul Bacău, Județul Neamţ;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 aug /Agerpres/ - Şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, afirmă că instituţia pe care o conduce verifică informaţiile apărute în media cu privire la traficanţi de arme din România, precizând însă că există "multe necunoscute şi nepotriviri".

"Verificăm veridicitatea celor apărute în media astăzi. Sunt multe necunoscute, sunt multe nepotriviri. Pare puţin ciudat că traficanţii de arme s-au lăsat fotografiaţi de jurnaliştii britanici şi mai ales că lasă de înţeles că traficanţii ştiu că sunt jurnalişti", a declarat, duminică, Horodniceanu, pentru AGERPRES.

Mai mulţi jurnalişti de investigaţie de la Sky News au venit în România pentru a se întâlni cu traficanţi dispuşi să vândă armament unor cumpărători din Europa Occidentală, relatează postul de televiziune britanic.

După luni de negocieri, Sky News a fost ghidată spre o zonă îndepărtată din România pentru o întâlnire cu membrii unei bande de traficanţi pregătiţi să arate de ce ofertă dispun. ''Nu este niciun subterfugiu aici. Ei ştiau că noi suntem o instituţie de presă care doreşte să ilustreze modul relativ uşor de procurare a unei arme şi credeau că vom cumpăra arme. Noi nu am făcut asta, ceea ce a complicat puţin lucrurile. Ceea ce este esenţial este că lor nu le păsa dacă eram pregătiţi să plătim. În timpul întâlnirii noastre ne-au spus clar că ar vinde absolut oricui - celor ce jefuiesc bănci, criminalilor în masă sau teroriştilor, fără nicio deosebire'', a explicat unul dintre jurnaliştii britanici.

''Le aducem din Ucraina împreună cu muniţia, cât de multe doriţi'', a spus unul dintre membrii bandei de traficanţi de arme. Acesta a precizat că banda lui se ocupă doar de arme de foc, dar are legături strânse cu altă bandă, specializată în armament greu, grenade şi mine. Printre armele prezentate jurnaliştilor britanici erau şi puşti cu lunetă, de ultimă generaţie. Una dintre ele, care costa 3.000 de euro, era un model austriac Steyr.

Armele sunt aduse din Ucraina în România, înainte de a fi livrate de altă bandă infracţională către Europa Occidentală şi Orientul Mijlociu. Însă Europa Occidentală este principala destinaţie, notează Sky News. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.