UPDATE Dosar Petromservice: Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat definitiv la 6 ani și 2 luni închisoare; Liviu Luca - 6 ani

 •  Justiţie
4100 afişări

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel București la șase ani și două luni închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice, iar sindicalistul Liviu Luca a primit șase ani închisoare tot cu executare.

cfb24a13-c837-4f20-b097-38b976815079

Curtea de Apel București a respins apelul declarat de Vîntu și a menținut pedeapsa dată în iulie 2014 de Tribunalul București.

În același dosar, omul de afaceri Octavian Țurcan (un apropiat al lui Vîntu) a fost condamnat la 5 ani și 10 luni închisoare, cu mult mai puțin decât cei 9 ani dați de tribunal.

Condamnări au primit și foști membri ai conducerii Petromservice: Gheorghe Șupeală — 6 ani, Zizi Anagnastopol — 3 ani și 6 luni, Ioan Bohâlțeanu — 4 ani, Sorin Mihai — 3 ani, Bogdan Radu Negrutzi — 4 ani, Rino Raichovich Graziano — 3 ani și 6 luni, Mihai Viorel Râmboacă — 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, Răzvan Florin Râmboacă — 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, Daniela Brașoveanu — 1 an cu suspendare.

Despăgubirile stabilite de instanța de fond în acest dosar se ridică la peste 83 milioane euro.

Procurorii susțin că, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acționarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziția a 49,35% din acțiunile societății realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care sindicalistul avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și de Directiva 2005/60/CE.

În acest mod, el a controlat activitatea ulterioară desfășurată de Petromservice, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcțiile de membri ai Consiliului de Administrație, director general și director financiar.

Din probele strânse de procurori a rezultat că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanțat preluarea pachetului de acțiuni.

Un rol important în administrarea Petromservice avea și Octavian Țurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relația inculpaților cu companiile înmatriculate în Cipru, pe care le controlau, și cu băncile din această țară.

În cursul anului 2007, Petromservice a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro.

Întrucât, în aceeași perioadă, împotriva societății erau în curs de desfășurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restante obținute de către angajați prin intermediul unor hotărâri judecătorești, Liviu Luca a hotărât ca lichiditățile societății să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaților sau să fie distribuite ca dividende acționarilor minoritari, mai susțin procurorii.

Anchetatorii arată că Liviu Luca a conceput, cu ajutorul lui S.O. Vîntu și Octavian Țurcan, un plan pentru a transfera sumele aflate în conturile Petromservice în conturile unor societăți off-shore controlate de inculpați, sub pretextul achiziției unor acțiuni cotate la bursă.

Astfel, în perioada 2008 — 2009, Liviu Luca, în calitate de acționar majoritar, Sorin Mihai, Ioan Bohâlțeanu, Bogdan Radu Negrutzi, Gheorghe Șupeală și Rino Raichovich Graziano, în calitate de membri ai Consiliului de Administrație, și Zizi Anagnastopol, în calitate de director financiar al Petromservice, au dispus încheierea mai multor contracte prin care partea vătămată a achiziționat acțiuni cotate la bursă emise de 7 societăți din Republica Moldova, la un preț de aproximativ 9 ori mai mare decât valoarea la care aceste acțiuni erau tranzacționate în aceeași perioadă la Bursa de Valori a R. Moldova.

Scopul urmărit prin aceste tranzacții a fost ca sumele să ajungă în patrimoniul inculpaților S.O. Vîntu și Octavian Țurcan.

Parchetul General declară că, în acest mod, Petromservice a plătit suma totală de 94.325.439 de euro pentru acțiuni, pe care le-ar fi putut cumpăra în schimbul sumei de 10.807.069 euro dacă ar fi realizat achiziția direct de pe bursă.

În plus, procurorii susțin că S.O.Vîntu și Octavian Țurcan au contribuit la traficarea bunurilor din patrimoniul Petromservice prin conceperea mecanismului financiar folosit, punerea la dispoziție a companiilor străine care au intermediat achizițiile, la identificarea societăților moldovenești ale căror acțiuni urmau să fie achiziționate și realizarea formalităților pe care le presupuneau tranzacțiile.

Toate companiile care au intermediat achizițiile de acțiuni erau controlate de Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan, care aveau calitatea de beneficiari reali ai acestor societăți.

"În acest mod, inculpații Luca Liviu, Vîntu Sorin Ovidiu și Țurcan Octavian controlau atât cumpărătorul, cât și vânzătorii acțiunilor, ceea ce le-a permis să stabilească arbitrar prețul plătit și să transfere sumele de bani din patrimoniul SC Petromservice SA în patrimoniile proprii (conturile personale ale lui Vîntu Sorin Ovidiu sau conturi ale unor societăți controlate de inculpații Vîntu Sorin Ovidiu, Luca Liviu și Țurcan Octavian). Transferul s-a realizat prin operațiuni repetate, care au avut scopul de a ascunde originea sumelor de bani și de a le reintroduce în circuitul comercial în România după ce au fost reciclate sub aparența unor finanțări acordate către persoanele juridice române controlate indirect de Vîntu Sorin Ovidiu, în special SC Imobiliar Network SA și SC Realitatea Media SA. Banii au fost transferați prin operațiuni de tip suveică, în regim repetat structurat pe mai multe verigi, în cadrul cărora aceleași sume au fost reciclate de mai multe ori prin transferuri repetate între companiile controlate de inculpați. În unele situații, aceeași sumă a fost transferată de 5 ori prin conturile acelorași societăți în decurs de o lună, pentru a crea impresia că s-au efectuat 5 plăți diferite", arătau procurorii.

Potrivit probelor din dosar, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă și Daniela Lăcrămioara Brașoveanu au contribuit la săvârșirea faptelor descrise prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru întreprinderile din Republica Moldova cu încălcarea normelor specifice acestei activități și în care au atestat împrejurări nereale pentru a denatura valoarea societăților din R. Moldova.

"Prin falimentarea controlată a societății au fost prejudiciați indirect salariații, care nu și-au putut valorifica drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești și ceilalți creditori ai societății, care nu își pot valorifica creanțele. Conform tabelului definitiv al creanțelor, PSV Company SA avea datorii totale de aproximativ 150 de milioane de euro, dintre care aproximativ 98 de milioane de euro către bugetul consolidat al statului.

De asemenea, au fost fraudați indirect și acționarii minoritari ai SC Petromservice SA (aproximativ 72.000 de membri ai Asociației Salariaților din SNP Petrom SA și 7.000 de acționari persoane fizice), care nu au încasat dividendele ce li se cuveneau în urma vânzării serviciilor petroliere și cărora le-a fost diminuată semnificativ valoarea acțiunilor", mai declarau procurorii.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe