Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ploieşti, 29 iun /Agerpres/- Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova efectuează, miercuri dimineaţă, 13 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de cămătărie şi şantaj.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, percheziţiile au loc în Ploieşti, Vălenii de Munte, Breaza, Târgşoru Vechi şi în comune arondate municipiului Câmpina, iar în urma descinderilor vor fi puse în aplicare 17 mandate de aducere.

Din cercetările efectuate în cauză a reieşit că, de la începutul anului 2015 până în prezent, cei bănuiţi ar fi împrumutat bani cu camătă mai multor persoane din judeţ, pentru recuperarea sumelor apelând la ameninţări şi acte de violenţă.

În urma audierii persoanelor în cauză vor fi dispuse măsurile legale, precizează sursa citată.

Percheziţiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al jandarmilor, iar acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. AGERPRES/ (AS - autor: Anamaria Toma, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.