Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 mai /Agerpres/ - Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală de către Mircea Mihai Cornişteanu, fost director general şi manager al Teatrului Naţional "Marin Sorescu" Craiova.

Potrivit unui comunicat al ANI, Mircea Cornişteanu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, deoarece a încheiat trei contracte (semnate atât în calitate de reprezentant legal al teatrului, cât şi în nume propriu) şi a aprobat (în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al teatrului) încheierea a 18 contracte în valoare totală de 182.153 lei, între Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova şi persoana fizică Cornişteanu Mircea-Mihai.

De asemenea, întrucât în perioada exercitării funcţiilor de conducere, a îndeplinit acte prin care a obţinut, direct, foloase materiale pentru sine în sumă totală de 182.153 lei (în temeiul contractelor încheiate), Mircea Cornişteanu a încălcat şi legislaţia privind conflictul de interese în materie penală.

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Mircea Cornişteanu a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul penal.

De asemenea, ANI a mai sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Ilarian Ştefănescu şi Gabriel Mănescu, persoane cu funcţii de conducere din cadrul Teatrului Naţional "Marin Sorescu" Craiova a infracţiunii de conflict de interese, întrucât, în perioada exercitării funcţiilor de conducere, aceştia au îndeplinit acte prin care s-au obţinut, direct, foloase patrimoniale pentru Mircea Cornişteanu (superiorul lor ierarhic direct).

Astfel, Ilarian Ştefănescu a semnat 26 contracte încheiate între Teatrul Naţional şi persoana fizică Cornişteanu Mircea-Mihai, iar Gabriel Mănescu a semnat un contract încheiat între aceleaşi părţi (în condiţiile în care încheierea acestor contracte nu a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al Teatrului şi nu există alte acte administrative privind aprobarea încheierii) în baza cărora Cornişteanu a încasat suma totală de 94.069 lei. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.