Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 mai /Agerpres/ - "Corupţia în sistemul de sănătate - prevenire şi investigare. Experienţă, bune practici şi provocări" este tema pe care o vor dezbate, luni şi marţi, la Bucureşti, într-un grup de lucru, reprezentanţi ai autorităţilor anticorupţie şi poliţieneşti din nouă ţări şi de la Comisia Europeană, evenimentul fiind organizat de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, discuţiile vor fi împărţite în două paneluri, respectiv "Cele mai bune practici în stabilirea de politici publice, în prevenirea şi controlul administrativ al corupţiei în sistemul de sănătate" şi "Cele mai bune practici în investigarea corupţiei în sistemul de sănătate".

Scopul grupului de lucru este acela de a oferi un cadru profesional de dialog în care se discută exemple de studii de caz şi de bune practici în lupta împotriva corupţiei în sectorul medical, din perspectiva practicienilor anticoruptie, se arată în comunicat.

La eveniment participă reprezentanţi ai autorităţilor anticorupţie şi ai instituţiilor poliţieneşti din Austria, Azerbaidjan, Estonia, Germania, Lituania, Republica Moldova, România, Serbia şi Spania, dar şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Reţelei Europene privind Frauda şi Corupţia în Sistemul de Sănătate.

Grupul de lucru este organizat de DNA în calitatea sa de membru al Reţelei Europene Împotriva Corupţiei EPAC/ EACN şi deţinător al vicepreşedinţiei acestei reţele, cu sprijinul Ambasadei Olandei. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Toma, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.