Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 14 apr /Agerpres/ - Poliţiştii efectuează joi 44 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar fi sustras combustibil de la Depoul de Locomotive Timişoara, fiind acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals.

"S-a reţinut faptul că, începând cu anul 2010 până în prezent, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara, s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat, având ca scop însuşirea şi sustragerea combustibilului din gestiune, în baza unui plan infracţional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii grupării", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis joi AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, grupul infracţional organizat s-a constituit în jurul persoanelor cu atribuţii de conducere, organizare şi control din cadrul instituţiei, suspecţii având sarcini şi roluri clar definite în cadrul grupării.

Percheziţiile se efectuează în cadrul unui dosar DIICOT, cu sprijinul Poliţiei Transporturi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.