DNA: Directorul Romgaz Târgu Mureș, Pantelimon Avram, trimis în judecată

 •  Justiţie
776 afişări

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Pantelimon Avram, la data faptei directorul sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

95647bca-ada0-49d2-8efe-972e28265a6e

În dosar au fost deferiți justiției pentru aceeași faptă Ioan Ștefan, la data faptei director tehnic, Emil Valentin Mincan, la data faptei șef Secție de producție, și Ioan Tiberiu Olaru, la data faptei șef Serviciu proiectare, funcții deținute în cadrul sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în primăvara anului 2014, Pantelimon Avram împreună cu inculpații Mincan, Ștefan și Olaru, invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au hotărât, în mod nejustificat, ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, să fie realizată din bugetul propriu al Romgaz.

"Devierea conductelor era realizată în condițiile construirii unui cartier de locuințe pe raza orașului. Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpați, a normelor legale privind disciplina financiară și în construcții, a legislației specifice din domeniul gazelor naturale și mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică. Prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz — Sucursala Târgu Mureș s-a produs un prejudiciu în bugetul acestei societăți în sumă de 160.649,06 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea Asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă", susțin procurorii.

În cauză, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Cristina Tatu, editor online: Gabriela Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe