Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 feb /Agerpres/ - Procurorii DIICOT au pus sub acuzare cinci suspecţi, acuzaţi că au recrutat mai multe persoane de sex feminin dependente de droguri, printre care se află şi minore, pe care le-au obligat să se prostitueze în Bucureşti şi Londra.

Anchetatorii au descoperit că două dintre femeile obligate să se prostitueze sunt purtătoare de virus HIV.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii efectuează cercetări faţă de suspecţii D.P.M, D.C., D.T.L., L.V.G. şi D.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

Procurorii susţin că, începând cu anul 2007 şi până în prezent, suspecţii au recrutat mai multe persoane vătămate de sex feminin, minore şi majore, pe care le-au transportat şi adăpostit într-un imobil situat pe raza sectorului 3 din municipiul Bucureşti, în scopul exploatării sexuale, prin practicarea prostituţiei atât în zona Piaţa Romană/Mihai Bravu, cât şi pe teritoriul Marii Britanii, respectiv la Londra.

S-a reţinut că suspecţii au constrâns victimele prin menţinerea stării de dependenţă a acestora faţă de substanţe stupefiante, iar două dintre persoanele vătămate sunt diagnosticate ca fiind purtătoare de virus HIV.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că suspecţii au avut cunoştinţă despre faptul că una dintre victime este seropozitivă, aceasta fiind diagnosticată la data de 5 decembrie 2014.

La sediul DIICOT - Structura Centrală, au fost aduse la audieri cinci persoane.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.