Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 ian /Agerpres/ - Una dintre cele două infracţiuni de abuz în serviciu de care este suspectat Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.

Protocolul privind cooperarea în domeniul circulaţiei rutiere, încheiat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost înregistrat pe 4 aprilie 2014 la Ministerul Afacerilor Interne, potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.

Ministerul Afacerilor Interne a fost reprezentat la încheierea protocolului de ministrul Gabriel Oprea, documentul având ca obiect cooperarea dintre cele două instituţii în scopul însoţirii autovehiculului utilizat de către procurorul general cu echipaje ale poliţiei rutiere.

"Temeiurile legale invocate în fundamentarea protocolului au fost Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1391/2006, deşi niciunul din cele două acte normative nu include procurorul general printre persoanele îndreptăţite a beneficia de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie beneficiază, la rândul său, de protecţie asigurată de Serviciul de Protecţie şi Pază, deplasările fiind realizate cu un autovehicul al acestei instituţii care are un regim de circulaţie prioritară", se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au constatat că protocolul a reprezentat temeiul în baza căruia, începând cu luna aprilie 2014, procurorului general i s-a asigurat, cu caracter permanent, însoţirea deplasărilor efectuate în municipiul Bucureşti.

"În condiţiile în care procurorul general nu era îndreptăţit să beneficieze de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere potrivit prevederilor HG nr. 1391/2006, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime şi un prejudiciu material Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se precizează în comunicat.

Anchetatorii au mai constatat că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a adoptat, pe 3 iulie 2015, un plan-cadru care cuprinde o prezentare detaliată a modalităţii în care se desfăşura activitatea de însoţire a demnitarilor pe raza municipiului Bucureşti.

"Din documentul menţionat rezultă că singurii demnitari care beneficiau de însoţire permanentă erau preşedintele României şi prim-ministrul dintre categoriile de persoane îndreptăţite legal (preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au solicitat), precum şi ministrul de Interne şi procurorul general, care au avut acces la acest privilegiu exclusiv ca urmare a modului în care ministrul Oprea Gabriel şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu", se mai menţionează în comunicatul DNA.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Una dintre infracţiunile de abuz în serviciu a constat, potrivit procurorilor, în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliţiei rutiere.

"În perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2015, Oprea Gabriel a deţinut funcţia de ministru al Afacerilor Interne (iar începând cu martie 2014 şi pe cea de viceprim-ministru pentru securitate naţională). În toată această perioadă, demnitarul a beneficiat de însoţire permanentă cu echipaje ale poliţiei rutiere, cu încălcarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1391/2006 (ce prevede că beneficiază de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere preşedintele României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrul)", se precizează în comunicat.

Potrivit procurorilor, acelaşi act normativ prevede că, în cazul miniştrilor, aceştia pot beneficia de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere doar în situaţii deosebite care impun deplasarea în regim de urgenţă, condiţii care trebuie îndeplinite simultan. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.