Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 oct /Agerpres/ - Procurorii de la Parchetul Capitalei au ridicat înregistrări cu imaginile surprinse de camerele de luat vederi aflate pe traseul pe care a trecut coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea în seara în care s-a produs accidentul soldat cu moartea poliţistului Bogdan Gigină.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Adrian Ţîrlea, a declarat luni, pentru AGERPRES, că imaginile provin de la camerele de luat vederi amplasate în intersecţiile de pe traseu şi care aparţin Primăriei sectorului 1.

De asemenea, au fost ridicate înregistrări de la firme şi persoane fizice, care ar fi putut să surprindă momentul accidentului.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal în cazul decesului poliţistului Bogdan Gigină, sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă.

Până în prezent, procurorii au audiat persoane care aveau cunoştinţă despre împrejurările concrete în care s-a produs incidentul, respectiv poliţiştii din coloană şi cei aflaţi în intersecţie, muncitorii care efectuau lucrările de reparaţii, precum şi alţi martori oculari aflaţi în zonă.

Totodată, au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliţie decedat, precum şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul incidentului.

A fost solicitată, de asemenea, documentaţia privind efectuarea lucrărilor de reparaţie de la locul producerii evenimentului (actele de autorizare, contractele încheiate, procedurile de executare a lucrării, inclusiv elementele de semnalizare şi siguranţă specifice).

Poliţistul Bogdan Gigină a decedat după ce, în seara zilei de 20 octombrie, a fost implicat într-un accident la intersecţia Calea Plevnei cu bd. Ştirbei Vodă.

Poliţia Capitalei a anunţat ulterior că poliţistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

"Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu specifice poliţiei rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil şi fix de fluidizare a traficului rutier în Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranţă a coloanei oficiale, precum şi a celorlalţi participanţi la trafic", a precizat Poliţia Capitalei. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.