Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 oct /Agerpres/ - Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare, vineri, în procesul în care procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cere daune morale de un milion de lei postului Antena 3 pentru o serie de afirmaţii la adresa ei făcute în emisiunea ''Sinteza zilei'' din 19 iunie 2014.

La termenul de vineri au fost depuse concluzii scrise şi au fost ascultate pledoariile finale ale avocatului care reprezintă Antena 3, precum şi ale ziariştilor Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistului Mugur Ciuvică.

"Am pus o întrebare, nu am emis o judecată de valoare. Nu am avut nicio intenţie să creez vreun prejudiciu doamnei Kovesi. Ar fi foarte trist ca, în urma deciziei în acest dosar, jurnaliştii să nu mai poată pune întrebări", a declarat vineri Mihai Gâdea.

El a spus că se ghidează după trei principii fundamentale ale presei - buna credinţă, interesul public şi libertatea de expresie.

De asemenea, avocatul Antenei 3 a afirmat că declaraţiile lui Sandu Anghel referitoare la Kovesi au fost dezbătute în toată presa şi niciun alt ziarist nu a mai fost dat în judecată. El a precizat că, în emisiunea menţionată, s-a lansat o suspiciune şi nu se poate atrage răspunderea unui jurnalist pentru o dezbatere televizată.

La rândul său, jurnalistul Răzvan Savaliuc a arătat că procurorul general al DNA nu a putut dovedi prejudiciul care i s-ar fi adus în urma emisiunii, iar imaginea sa este una foarte bună în societate.

De asemenea, el a acuzat Direcţia Naţională Anticorupţie că, prin comunicatul trimis înaintea depunerii cererii de chemare în judecată, s-a dorit punerea sub presiune atât a instanţei, cât şi a jurnaliştilor Antena 3.

Reprezentanţii postului au depus şi o acţiune reconvenţională, prin care cer procurorului şef al DNA suma de bani pe care aceasta a pretins-o drept daune morale.

Kovesi nu a dorit să mai dea declaraţii şi a spus că punctul său de vedere se regăseşte în cele 37 de pagini de concluzii scrise depuse la dosar.

Şedinţa de judecată a fost una tensionată, iar la un moment dat judecătoarea Crina Buricea le-a interzis jurnaliştilor prezenţi la proces să ia notiţe.

În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc, reclamând faptul că în emisiunea ''Sinteza Zilei'' din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.

În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată.

Kovesi susţine că în emisiunea difuzată de postul Antena 3 în data de 19 iunie 2014 au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane.

Potrivit Laurei Codruţa Kovesi, emisiunea prezentată de Antena 3 şi susţinerile persoanelor angajate sau invitate au încălcat: ''pe latură socială - necesitatea unei informări corecte şi obiective a opiniei publice, pe latură legală - normele privitoare la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul la propria imagine, privitoare la accesul liber al persoanelor la informaţiile de interes public''. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.