Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 sep /Agerpres/ - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, ca fostul consilier prezidenţial George Scutaru să fie judecat în continuare sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de spălare de bani.

George Scutaru a fost trimis în judecată de DNA pe 28 septembrie, alături de Dan Motreanu şi Ana Maria Schaer, administrator al unei societăţi comerciale, într-un dosar privind mită pentru finanţarea campaniei electorale.

Potrivit DNA, în anul 2008, preşedintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu (denunţător în dosar), a primit 700.000 de euro mită de la primarul din Jilava, Adrian Mladin, în schimbul acordării sprijinului acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Banii au fost împărţiţi cu George Scutaru (deputat şi preşedinte al organizaţiei PNL Buzău la acea vreme), care a primit suma de 170.000 euro, şi Dan Motreanu (secretar general al PNL şi deputat de Călăraşi), care a luat 250.000 de euro, sumele fiind destinate pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale) a candidaţilor PNL.

DNA susţine că George Scutaru a folosit cei 170.000 de euro pentru a cumpăra prin firma sa, SC Quick Monitoring Media QMM SRL, materialele electorale de la SC Echo International Industry SRL, deţinută de cetăţeanul chinez Chen Lidong.

Firma cetăţeanului chinez i-a furnizat lui George Scutaru articole de îmbrăcăminte aduse din China, inscripţionate cu sigla PNL, respectiv tricouri cu mânecă lungă, jachete de iarnă, căciuli şi şorturi.

Procurorii mai notează că George Scutaru a folosit SC Quick Monitoring Media QMM SRL, care avea ca obiect de activitate principal "monitorizare presă", pentru a finanţa ilegal campania electorală a PNL din 2008, prin încheierea de contracte fictive şi efectuarea unor operaţiuni bancare succesive. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.