Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 aug /Agerpres/ - Fostul primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu va fi eliberat din arest preventiv, urmând să fie plasat sub control judiciar, a decis definitiv joi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorii au respins ca nefondată o contestaţie a DNA şi au menţinut o decizie a instanţei din 4 august, prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul lui Iulian Bădescu, în dosarul legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploieşti.

Iulian Bădescu a fost trimis în judecată în luna mai, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar, au fost deferite justiţiei, sub control judiciar, două angajate ale Primăriei Ploieşti, respectiv secretarul municipiului, Oana Iacob, şi jurista Iulia Alina Alexandru, acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.

Ancheta în acest dosar a vizat, iniţial, faptele de abuz în serviciu şi luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, ea fiind ulterior extinsă de procurori şi pentru fapte care au fost comise de Iulian Bădescu în perioada în care acesta a fost senator, dar şi în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.