Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 aug /Agerpres/ - Andrei Chiliman a solicitat joi magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie modificarea controlului judiciar impus în cazul său, respectiv ridicarea interdicţiei de a exercita funcţia de primar.

Curtea Supremă a decis însă că nu are competenţa de a judeca cererea lui Chiliman, solicitarea acestuia fiind trimisă la DNA Ploieşti.

În luna iunie, Andrei Chiliman a fost plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă în formă continuată.

În acelaşi dosar, instrumentat de DNA Ploieşti, au fost puşi sub acuzare Vlad Moisescu (fost trezorier al PNL), Ioana Costescu (consilier personal al primarului) şi Ion Brad (consilier local).

Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la iniţiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracţional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu şi Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10% şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita şi încasa comisioanele şi dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu şi Ion Brad derulau activităţi de determinare a plăţii comisioanelor şi de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăţilor agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor şi, ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Banii primiţi de la reprezentanţii societăţilor comerciale au fost împărţiţi în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL - filiala Sector 1.

DNA arată că diferenţa de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care au sprijinit, în diferite modalităţi, la derularea activităţilor ilicite.

Gruparea ar fi obţinut astfel peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL, reprezentată de Traian Horpos şi Alexandru Horpos, sumă ce reprezenta 10% din plăţile efectuate de către Primăria sectorului 1 către firmă, în perioada 2007 - 2014, în baza contractelor încheiate cu instituţia publică. De asemenea, grupul a obţinut de la SC Romair Consulting SRL, reprezentată de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 lei.

Acest dosar a fost constituit în urma investigaţiilor derulate de DNA Ploieşti într-un alt dosar, în care sunt cercetaţi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma, preşedintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, şi directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Cristian Anghelache)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.